Conferinţa Ştiinţifico-Practică „Româna ca limbă străină/nematernă în contextul didacticii moderne”

Published: 16.09.2013
În perioada 13-14 septembrie 2013, în incinta Instituţiei Publice Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională Ştiinţifico-Practică „Româna ca limbă străină/nematernă în contextul didacticii moderne” organizată de Secţia Pregătire preuniversitară a IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, în colaborare cu Revista Limba Română, Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.Conferinţa a fost deschisă de Ion Ababii, rectorul IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, profesor universitar, dr. hab. med., academician al AŞM. Domnia Sa a mulţumit oaspeţilor pentru receptivitatea de care au dat dovadă, participând la acest eveniment de o valoare socio-culturală incontestabilă. În acest context, rectorul a adus sincere mulţumiri Secţiei Pregătire preuniversitară, condusă de Veaceslav Goncear şi Catedrei Limba română şi terminologie medicală, condusă de Eugenia Mincu, pentru eforturile depuse în educarea studenţilor alolingvi în spiritul şi tradiţiile limbii române.Despre valorile incontestabile ale limbii române, rolul şi importanţa acesteia în didactica modernă a vorbit Ana Bantoş, preşedinte al Comitetului Ştiinţific, Universitatea de Stat din Moldova, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română., care a  menţionat că în actualul context geopolitic, menirea cadrelor didactice este de a crea adevăraţi ambasadori ai limbii române în cultura basarabeană.Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministru al Educaţiei, a adus un sincer cuvânt de mulţumire celor care au pus umărul la organizarea acestei conferinţe ştiinţifice, stabilind trei valenţe primordiale pe care le vede în această manifestare: valoarea ştiinţifică, profesională şi cea socio-culturală. Potrivit viceministrului,  Ministerul Educaţiei lucrează, în prezent, la elaborarea unui program naţional pentru îmbunătăţirea calităţii predării limbii române în şcoli.Mina-Maria Rusu, dr., conf. univ., inspector general al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Bucureşti, România, a salutat relaţiile de conlucrare şi schimbul de experienţă profesională dintre universităţi şi institute de cercetare, care sunt benefice pentru optimizarea parcursului proeuropean al sistemului de învăţământ din Republica Moldova.La conferinţă, specialişti în lingvistică de la mai multe instituţii au prezentat circa 40 de comunicări, care au abordat, în mare parte, două direcţii:1. Limba română ca limba străină în contextul didacticii moderne;2. Limba română: perspective ale dialogului intercultural.[nggallery id=23]În perioada 13-14 septembrie 2013, în incinta Instituţiei Publice Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională Ştiinţifico-Practică „Româna ca limbă străină/nematernă în contextul didacticii moderne” organizată de Secţia Pregătire preuniversitară a IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, în colaborare cu Revista Limba Română, Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.Conferinţa a fost deschisă de Ion Ababii, rectorul IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, profesor universitar, dr. hab. med., academician al AŞM. Domnia Sa a mulţumit oaspeţilor pentru receptivitatea de care au dat dovadă, participând la acest eveniment de o valoare socio-culturală incontestabilă. În acest context, rectorul a adus sincere mulţumiri Secţiei Pregătire preuniversitară, condusă de Veaceslav Goncear şi Catedrei Limba română şi terminologie medicală, condusă de Eugenia Mincu, pentru eforturile depuse în educarea studenţilor alolingvi în spiritul şi tradiţiile limbii române.Despre valorile incontestabile ale limbii române, rolul şi importanţa acesteia în didactica modernă a vorbit Ana Bantoş, preşedinte al Comitetului Ştiinţific, Universitatea de Stat din Moldova, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română., care a  menţionat că în actualul context geopolitic, menirea cadrelor didactice este de a crea adevăraţi ambasadori ai limbii române în cultura basarabeană.Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministru al Educaţiei, a adus un sincer cuvânt de mulţumire celor care au pus umărul la organizarea acestei conferinţe ştiinţifice, stabilind trei valenţe primordiale pe care le vede în această manifestare: valoarea ştiinţifică, profesională şi cea socio-culturală. Potrivit viceministrului,  Ministerul Educaţiei lucrează, în prezent, la elaborarea unui program naţional pentru îmbunătăţirea calităţii predării limbii române în şcoli.Mina-Maria Rusu, dr., conf. univ., inspector general al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Bucureşti, România, a salutat relaţiile de conlucrare şi schimbul de experienţă profesională dintre universităţi şi institute de cercetare, care sunt benefice pentru optimizarea parcursului proeuropean al sistemului de învăţământ din Republica Moldova.La conferinţă, specialişti în lingvistică de la mai multe instituţii au prezentat circa 40 de comunicări, care au abordat, în mare parte, două direcţii:1. Limba română ca limba străină în contextul didacticii moderne;2. Limba română: perspective ale dialogului intercultural.[nggallery id=23]

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii