Proiect de perfecţionare a abilităţilor de manevrare chirurgicală

Published: 27.02.2014

BSS (2)Un grup de studenţi (din anii III-VI) şi rezidenţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”  învaţă, pe parcursul săptămânii curente (26 februarie-1 martie 2014) să aplice şi să-şi perfecţioneze capacităţile de mânuire a instrumentarului chirurgical de bază.

 

Instruirea are loc în cadrul proiectului „BASIC SURGICAL SKILLS”, aflat la prima ediţie, inițiat de Catedra de anatomie topografică şi chirurgie operatorie şi Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină. Acest proiect ţine să îmbunătăţească abilităţile de manevrare chirurgicală ale mediciniştilor, începând cu cele mai simple şi finalizând, treptat, cu manopere complexe.

 

Participanții, sub îndrumarea instructorilor, învaţă cum să aplice instrumentarul chirurgical (încărcare lamă, manipulare foarfecă sau pensă), realizează noduri chirurgicale pe plăci speciale (simplu, chirurgical etc.), efectuează suturi pe picior de porc (simplă şi continuă), intestinale şi vasculare. Fiecare manoperă este realizată în mod repetat, până când participanţii însuşesc fiecare detaliu din proces.

 

Dat fiind faptul că, în chirurgie se practică munca în echipă, cei 20 de studenţi şi rezidenţi lucrează în perechi, pe 10 mese de lucru - platouri. Ei sunt supravegheați de 10 moderatori din cadrul Universităţii, care îi monitorizează şi ghidează pe parcurs.

 

Proiectul „BASIC SURGICAL SKILLS” are 4 module a câte 5 ore fiecare şi constă dintr-un seminar ce cuprinde atât cursuri teoretice, cât şi lecţii practice. În cadrul cursurilor teoretice se proiectează tema cu principiile şi noţiunile de bază din ziua respectivă. Partea practică presupune demonstraţiile moderatorilor, urmărite la ecran de participanţi, şi lucrul de facto al studenţilor şi rezidenţilor la mesele lor.

 

Potrivit organizatorilor, acest proiect, pe lângă faptul că ajută mediciniştii să însuşească gesturile şi manevrele chirurgicale, mai oferă posibilitatea de a-şi imbogaţi cunoştinţele teoretice și practice în domeniu. De asemenea, atmosfera amicală şi profesionistă permite participanţilor să comunice, să lucreze în echipă, să pună bazele unor prietenii și viitoare colaborări.

 

Activităţile se desfășoară zilnic, între orele 15:30-18:30, cu excepţia zilei de sâmbătă, când vor începe la ora 9:30. La finele programului, participanţii vor primi diplome de participare.

 

Mai multe detalii despre proiect găsiți în Pliantul BSS.

[nggallery id=68] 

 

 

Proiect de perfecţionare a abilităţilor de manevrare chirurgicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii