Gheorghe Duca în vizită la Universitate

Published: 02.04.2014

ÎGh. Duca 01.04.14 073n data de 1 aprilie 2014, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” i-a avut ca oaspeți pe academicienii Gheorghe Duca și Ion Tighineanu.

 

Vizita reprezentanților Academiei de Științe a Moldovei se înscrie în contextul viitoarelor alegeri, unde Gheorghe Duca candidează pentru un nou mandat și mizează pe susținerea colegilor, dar și a membrilor comunității academice a USMF ”Nicolae Testemițanu”.

 

Prim-vicepreședintele AȘM, Ion Tighineanu a menționat meritele academicianului Gheorghe Duca, printre care menținerea unui climat armonios în sistemul de cercetare, păstrarea potențialului științific și reducerea treptată a exodului de cercetători. Gheorghe Duca a deschis primul o fereastră către Statele Unite ale Americii, obținând astfel granturi pentru cercetare. Domnia Sa a demonstrat insistență în toate proiectele europene, dovadă fiind atât Programul Cadru 7, care a fost implementat cu succes la noi în țară, precum și Orizont 2020, care este în curs de desfășurare.

 

Gheorghe Duca este o personalitate notorie în mediul academic, prin activitatea prodigioasă pe care a desfășurat-o în calitate de manager al Academiei. Pe parcursul activității sale, academicianul Duca a fondat mai multe catedre, centre științifice, laboratoare, a contribuit la pregătirea cadrelor ştiinţifice, a elaborat noi cursuri și metode de instruire, a scris și a editat manuale în diferite state. A fost mentor la peste 20 de discipoli, doctori și doctori habilitați în medicină. A reușit să instituie Școala științifică de chimie ecologică, recunoscută la nivel internațional, şi a dezvoltat o platformă de dialog constructiv cu societatea științifică mondială. În calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a promovat adoptarea a cca 23 de legi, inclusiv 9 pentru învățământ și 3 pentru cercetare, astfel Legea cu privire la evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ și Nomenclatorul specialităților pentru pregătirea cadrelor în instituțiile de învățământ superior, Legea cu privire la Academia de Științe a Moldovei.

 

Gh. Duca 01.04.14 101”Începând cu anul 2004, s-a schimbat radical finanțarea științei în Republica Moldova, dar Gheorghe Duca a coalizat, a unit și a consolidat comunitatea academică din RM. Domnia Sa este autorul democratizării și a descentralizării în Academia de Științe, inițiatorul a mai multor proiecte și reforme, care au avut un impact enorm asupra dezvoltării științei”, a spus Vladimir Hotineanu, preşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Parlamentul Republicii Moldova.

 

Rectorul USMF ”Nicolae Testemițanu”, Ion Ababii, a vorbit despre colaborarea dintre Universitate și AȘM, menționând susținerea constantă a acesteia în realizarea proiectelor științifice, modernizarea laboratoarelor și încurajarea tinerilor cercetători pentru participarea în Programul Cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (2007-2013) și Programul Cadru de Cercetare și Inovare - Orizont 2020.

 

Cu privire la activitatea academicianului Gheorghe Duca s-au expus și Grigore Friptuleac, șef catedră Igienă, Ion Bahnarel, șef catedră Igienă generală, Stanislav Groppa, șef catedră Neurologie, Victor Ghicavîi, șef catedră Farmacologie și farmacologie clinică, Viorel Prisacari, șef catedră Epidemiologie, Nicolae Opopol, profesor universitar, Catedra de igienă generală.

   [nggallery id=84] 

 

Gheorghe Duca în vizită la Universitate

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii