Seminar de pedagogie medicală

Published: 01.10.2014

01.10.14 097Profesorii francofoni ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” au discutat, timp de trei zile, aspectele deficitare din practica lor de predare. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul seminarului de pedagogie medicală pentru profesorii francofoni, organizat de Centrul de Reușită Universitară al USMF ”Nicolae Testemițanu” cu suportul Agenției Universitare a Francofoniei și a Conferinței Internaționale a Decanilor Facultăților de Medicină de Expresie Francofonă (CIDMEF) în baza Convenției de cooperare cu USMF ”Nicolae Testemițanu”.

 

Participanții la seminar au discutat despre psihologia cognitivă, instruirea centrată pe student, problemele cu care se confruntă profesorii Universității noastre în practica de predare. De asemenea, au abordat învățământul la distanță, tehnologiile digitale, evaluarea cunoștințelor și asigurarea calității.

 

În ședința de deschidere a seminarului medical, Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ la USMF „Nicolae Testemițanu”, a evidențiat importanța acestei activități didactice în dezvoltarea pedagogiei universitare, iar experții străini sunt dispuși să se împărtășească cu experiența lor, occidentală. În altă ordine de idei, prorectorul a reamintit despre relațiile de colaborare dintre Universitatea noastră, Agenția Universitară a Francofoniei și Conferința Internațională a Decanilor Facultăților de Medicină de Expresie Francofonă. ”În anul 2005, USMF ”Nicolae Testemițanu” a fost evaluată de instituțiile francofone de profil. Ulterior, recomandările experților au fost aplicate reușit în practică”, a spus Olga Cernețchi.

 

01.10.14 028Cursurile au fost susținute de Jean-Francois Denef, președintele Conferinței Internaționale a Decanilor Facultăților de Medicină de Expresie Francofonă, Carmen Vulpoi, vicedecan Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, Lăcrămioara Șerban, vicedecan Facultatea de Medicină, UMF ”Grigore T. Popa” Iași, formatori cu experiență în domeniul pedagogiei medicale.

 

Lilian Șaptefrați, șef secție Didactică, șef catedră Histologie, citologie și embriologie a menționat că aceste instruiri sunt necesare pentru că sporesc calitatea învățământului medical.

 

”În ultimii ani, pedagogia medicală a evoluat foarte mult, în acest domeniu fiind realizate nenumărate reforme. Fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm că suntem personal responsabili de implementarea lor în sistemul de educaţie medicală”, a spus Adela Stamati, conferențiar universitar, Departamenul de pediatrie.

 

În cadrul seminarelor s-a pus un accent deosebit pe metodele de predare şi de evaluare a  competențelor studenţilor, dar și a cadrelor didactice. “Reducerea orelor teoretice pentru studenţi, ghidarea lor spre autoinstruire sunt lucrurile practice pe care le-am învățat în cadrul acestor instruiri”, a menţionat Adrian Lupuşor, asistent universitar, Catedra de fiziologia omului şi biofizică.

 

Seminarul de pedagogie medicală pentru profesorii francofoni s-a desfăşurat în perioada 29 septembrie-1 octombrie curent, în incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

[nggallery id=151]



Seminar de pedagogie medicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii