Planul strategic de dezvoltare a Universității pentru următorii 10 ani

Published: 01.03.2021

 

Olga Iurco

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova tinde spre o dezvoltare bazată pe reforme structurale și aplicarea unui sistem eficient de management al calității. Pentru a obține, în continuare, rezultate mai bune, este necesar un nou plan strategic de dezvoltare instituțională pentru următorii cinci sau zece ani. Declarația aparține Olgăi Iurco, șefa Departamentului Audit Intern, și a fost făcută în cadrul ședinței Senatului universitar din 25 februarie 2021. 

În luna ianuarie curent,  rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, a emis  două ordine interne privind crearea grupurilor de lucru pe domenii de dezvoltare strategică pentru elaborarea proiectului Planului strategic al USMF „Nicolae Testemițanu” pentru anii 2021-2030. Noul document înglobează următoarele domenii de dezvoltare strategică: Învățământul preuniversitar, universitar și postuniversitar; Cercetare, inovare și transfer tehnologic; Internaționalizare; Activitate clinică; Studenți și responsabilitate socială; Informatizare; Managementul instituțional; Resurse umane; Comunicare, promovare și vizibilitate socială. Acesta include domeniile strategice conform formatului standardizat: descrierea domeniului, principiile de bază, direcțiile de acțiune, analiza SWOT, obiectivele și indicatorii de performanță, rezultatul scontat. Fiecare domeniu a fost dezvoltat de către subdiviziunile responsabile și coordonat cu Departamentul Audit Intern.

Olga Iurco a precizat că documentul a fost elaborat și se află la etapa de consultare cu membrii comunității universitare. Ulterior, documentul va fi transmis pentru coordonare Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională, și Senatului Universității pentru aprobare finală. 

La final, senatorii au votat, unanim, decizia cu privire la aprobarea proiectului Planului strategic al USMF „Nicolae Testemițanu” pentru perioada 2021-2030.

plan strategic
USMF
plan strategic
universitate
sistem de management al calității

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii