Transmisiune live de la Gala Studenților Laureați 2021

Published: 23.12.2021

Gala Studenților LaureațiAsociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează astăzi, 23 decembrie,Gala Studenților Laureați 2021, ediția a XI-a. 

Evenimentul va fi transmis live cu începere de la ora 18:00, din incinta Centrului Sociocultural Universitar (str. N. Testemițanu, 25), pe site-ul Universității și pe pagoina instituțională de Facebook prin intermeciul platformei Privesc.eu. 

La Gală vor fi premiați cei mai activi studenți de la toate facultățile Universității, la categoriile: Cercetare, Studii, Abilități organizatorice, Voluntariat în combaterea pandemiei COVID-19 și Voluntariat în coordonarea proiectelor sociale, Sport.

Festivitatea reprezintă un gest de apreciere a performanţelor academice și extracurriculare deosebite ale studenților, dar şi de a motiva acei studenți care, prin rezultatele obținute demonstrează excelență în domeniul de activitate și contribuie direct la promovarea imaginii Alma Mater. 

Gala Studenților Laureați este un eveniment cultural tradițional, ce se desfășoară anual în atmosferă de sărbătoare, plină de emoții pozitive și temperament, colinde și muzică de calitate. 

De asemenea, pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, în cadrul ceremoniei vor fi anunțate și rezultatele concursului „Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare”, competiție ce a inclus opt cămine amplasate în Campusul studențesc al USMF „Nicolae Testemițanu”. Învingătorii vor fi apreciați cu diplome și premii bănești.



 

Gala Studenților Laureați
usmf
Gala Studenților Laureați
studenţi
laureaţi
gala laureaților
studii
cercetare
abilități organizatorice
Voluntariat
sport

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii