O delegaţie din India în vizită la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Published: 02.11.2016

DSC_7994

În data de 2 noiembrie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost vizitată de o delegaţie din India, cu scopul dezvoltării relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica India, evidenţiind determinarea autorităţilor indiene să dinamizeze cooperarea bilaterală pe multiple direcții cu Universitatea noastră.

Delegaţia a fost reprezentată de: Devaragunda Venkappa Sadananda Gowda, ministrul statisticii şi implementarea programelor (MSIP) în Guvernul Republicii India; Meenu Choudhary, secretarul executiv al MSIP; Sanjay Kumar, şef-adjunct al cabinetului MSIP; Ravi Chandar, prim-secretar, şef al Secţiei economice al Ambasadei Republicii India în Republica Moldova cu sediul la Bucureşti, şi Kamal Khurana, atașatul Secției politice, asistentul personal al Ambasadorului Republicii India în RM.

Comunitatea Universității noastre a fost reprezentată de rectorul Ion Ababii, prorectori, decani, șefi de catedre și ai altor subdiviziuni universitare, profesori și conferențiari universitari ș.a.

  

DSC_8018

În cadrul întrevederii, Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a prezentat Universitatea noastră, a vorbit despre structura şi direcțiile de activitate ale acesteia. Totodată, acad. Ababii i-a invitat pe oficiali să viziteze câteva subdiviziuni universitare, căminele mediciniștilor și cantina cu bucate indiene, deschisă recent, pentru a vedea condiţiile de studii și de trai ale studenților originari din India. „Suntem convinşi că Universitatea noastră are toate condițiile necesare pentru a forma specialiști medici calificați, de care are nevoie India, care vor fi capabili să presteze servicii medicale de calitate la ei acasă”, a menţionat rectorul.

 

DSC_8013

La rândul său, ministrul statisticii şi implementarea programelor în Guvernul Republicii India, Devaragunda Venkappa Sadananda Gowda a spus: „Misiunea mea este să dinamizez cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova şi India, în contextul în care celebrăm 24 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. În vizita mea de două zile pe care o voi defăşura în Republica Moldova voi avea întrevederi la cca şapte ministere din ţara Dumneavoastră, unde vom discuta subiecte de cooperare bilaterală”. Totodată, ministrul a mai subliniat că are ca prioritate şi aspectul educaţional care leagă Republica India cu ţara noastră.

 

Menţionăm că, în cadrul acestei vizite, delegaţia indiană s-a întâlnit cu cca 200 de mediciniști originari din India, care își fac studiile la USMF „Nicolae Testemițanu”. Aceștia au povestit oficialilor despre condițiile de studii și de trai la Universitatea noastră, tradiţiile şi modul de viaţă în Republica Moldova.

 

[nggallery id=439]

O delegaţie din India în vizită la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii