O nouă abordare a fumatului din perspectiva mediciniștilor

Published: 31.05.2017

DSC_5595Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, împreună cu câțiva profesori, au discutat despre o nouă abordare a fumatului în cadrul unei mese rotunde desfășurate în data de 30 mai curent. Evenimentul cu genericul Tutunul – o amenințare în calea dezvoltării a fost organizat în contextul Zilei Mondiale împotriva Tutunului, marcată anual în data de 31 mai.

 

Discuțiile au fost axate pe rezultatele unui studiu transversal efectuat pe un eșantion de cca 280 de respondenți, studenți din anul III de studii, Facultatea de Medicină nr. 1. Scopul acestui sondaj a fost evaluarea atitudinii mediciniștilor față de politica antifumat atât a Universității noastre, cât și la nivel de țară. Potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre mediciniști (52,5%) nu au încercat niciodată să fumeze, dar, oricum, sunt expuși riscului în calitate de fumători pasivi, iar ceilalți 47,5% au declarat că au fumat una sau mai multe țigări. Un număr mare de respondenți au încercat narghileaua – 137 de persoane, iar alții 66 au fumat țigară electronică. Tinerii cunosc despre existența acestei politici antifumat (68,93%) și s-au pronunțat pentru interzicerea vânzării tutunului adolescenților sub 18 ani, interzicerea fumatului în locurile publice: restaurante, baruri, pub-uri ş.a. Totodată, una din ideile pentru care au optat majoritatea dintre respondenți a fost interzicerea completă a publicității privind produsele de tutun.

 

DSC_5601Sondajul a fost realizat la inițiativa Direcției Proiecte din cadrul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, cu suportul lui Alexandru Corlăteanu, conferențiar universitar, Disciplina de pneumologie și alergologie, Departamentul Medicină Internă.

 

„Chestionarul a fost realizat după modelul Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, iar rezultatele obținute sunt foarte interesante”, a menționat Alexandru Corlăteanu. Conform informației oferite, chiar dacă a trecut un an de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în locurile publice, rezultatele se lasă încă mult așteptate, inclusiv din lipsa specialiștilor. În acest context, Disciplina de pneumologie și alergologie, în colaborare cu Disciplina de cardiologie și Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală, au elaborat un protocol clinic național care a fost prezentat la Ministerul Sănătății pentru aprobare. În ceea ce priveşte intruirea în cadrul catedrelor clinice – se predă Bronhopneumonia obstructivă cronică și sunt prezentate metode de tratament pentru dependența de nicotină, iar la cele preclinice cum este Catedra de igienă generală –  modulul Promovarea sănătății.

 

DSC_5602Marcel Abraș, prorector pentru educație și probleme sociale, conf. univ., Disciplina de cardiologie, a vorbit despre instruirea studenților din anul IV de studii privind factorii de risc ai fumatului care duc la creșterea incidenței bolilor cardiovasculare, în cadrul modulului Prevenție . În acest context, prorectorul a făcut referire și la politica universitară de interzicere a fumatului, care a intrat în vigoare anul trecut și care a necesitat multă pregătire pentru monitorizarea, evaluarea și documentarea cazurilor, fiind aplicate sancțiuni mari pentru fumători până la exmatriculare și concediere. Paralel cu aceasta, ASRM a dus o politică antitutun și în Campusul Universitar.

 

Vladislav Badan, conf. univ., Catedra de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, șeful Departamentului de Educație Medicală Continuă, a venit cu sugestia de a extinde cercetarea la toate categoriile de studenți ai Universității noastre. „Chiar dacă Republica Moldova are o politică foarte bună în domeniul fumatului, atâta timp cât aceasta nu ajunge la conștientul fumătorului, ea niciodată nu va avea efectul scontat”, a remarcat conferențiarul universitar, fâcând apel la sentimentele de responsabilitate, dedicare și motivare ale medicului sau viitorului specialist în stoparea acestui fenomen.

 

DSC_5609„Abandonarea fumatului este o problemă care intră în responsabilitățile medicului de familie, iar în mai puțin de o lună, pentru prima dată în Republica Moldova va intra în vigoare un protocol al OMS, care va viza abordarea integrată a persoanei, unde una din componentele protocolului va elucida modul sănătos de viață, unde se pune accent pe fumat, alcool și sport”, a remarcat Virginia Șalaru, prodecan, Facultatea de Medicină nr. 1, asistent universitar, Catedra de medicină de familie.

 

Masa rotundă a constituit o oportunitate pentru mediciniștii de a identifica unele alternative pentru fumători, cum ar fi antrenarea acestora în diverse activități fizice, competiții sportive şi de a aplica diverse metode de convingere a unui fumător să renunțe la acest viciu. Un alt subiect discutat a fost indiferența și nepăsarea unor membri ai societății față de acest fenomen. La finalul discuției a fost subliniat rolul medicului, obligația morală și socială în stoparea fenomenelor negative în societate.  

 

DSC_5589Fumatul este cea mai frecventă cauză exogenă de cancer la om, fiind răspunzător pentru 90% din cazurile de cancer pulmonar. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în prezent se înregistrează un număr de peste un miliard de oameni care fumează, iar tutunul provoacă mai mult de 6 milioane de decese anual, cauză a bolilor cardiovasculare, a diferitor tipuri de cancer și a bolilor respiratorii cronice. Se preconizează ca până în 2030 vor fi înregistrate 10 milioane de decese legate de consumul de tutun, cea mai mare creștere se constată în țările în curs de dezvoltare.

 

Conform unui studiu național, în prezent circa ¼ (28%) din populația RM întrebuințează tutun, practic fiecare al doilea bărbat, de aceea și ne aflăm pe locul IV din Europa de Est. Cheltuielile pentru tratarea maladiilor care sunt cauzate de consumul de tutun se ridică la cifra de 880 de milioane de lei.  

[nggallery id=551]

 

 

O nouă abordare a fumatului din perspectiva mediciniștilor

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii