Comisarul european Vytenis Andriukaitis - Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 05.07.2017

DSC_7748Excelența Sa Vytenis Andriukaitis, comisarul Uniunii Europene pentru sănătate și securitatea alimentelor a devenit astăzi Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Titlul onorific i-a fost conferit înaltului oficial pentru contribuție substanțială la dezvoltarea și implementarea reformelor în sistemul european de sănătate și, implicit, în cel național. Printre acestea, este de menționat ajutorul inestimabil în armonizarea cadrului legislativ și normativ cu cel al Uniunii Europene, suportul logistic, tehnic și financiar la modernizarea asistenței medicale primare, fortificarea serviciului medical de urgență, suportul în elaborarea programelor naționale în tratamentul mai multor maladii social importante, reformarea sistemului spitalicesc și multe altele.

DSC_7683Manifestarea solemnă a fost deschisă de academicianul Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, care a subliniat suportul Uniunii Europene în implementarea reformelor în Republica Moldova, în special cele ce țin de sănătate și de învățământul superior medical, și a adus mulțumiri reprezentanților UE pentru suportul în modelarea politicilor naționale și cele ale UE întru modernizarea sistemelor naționale de sănătate și consolidarea politicii europene în domeniul securității alimentare. Totodată, rectorul și-a exprimat speranța că relațiile de colaborare vor fi într-o continuă ascensiune în numele sănătăţii popoarelor din spațiul european, în numele progresului omenirii, în numele viitorului.

Vytenis Andriukaitis a declarat că este onorat de titlul decernat în semn de considerație și a mulțumit Senatului Universității pentru această decizie.  

DSC_7675Comisarul european a vorbit despre misiunea sa de medic ce tratează atât bolile organismului uman, cât și cele ale societății în general, care în opinia oficialului sunt mult mai contagioase decât cele obișnuite. În contextul reformelor pe care le întreprinde atât în legislația Uniunii Europene, cât și în cea din țara sa de origine - Lituania, comisarul european a făcut o similitudine între activitățile sale și cele ale ilustrului savant Nicolae Testemițanu, care au avut drept scop reformarea sistemului de sănătate, identificând valori comune în managementul sănătății publice, punând accentul, în special, pe profilaxia maladiilor. „Este foarte dificil de a aplica anumite metode și instrumente pentru a asigura sănătatea publică, dar aceasta este unica modalitate prin care noi putem ajuta societatea să rămână sănătoasă și să îmbătrânească frumos”, a conchis înaltul reprezentant al UE.

DSC_7569Printre oaspeții de onoare prezenți la ceremonia de decernare a titlului onorific s-au numărat: Excelența Sa Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Arūnas Ribokas, membru al cabinetului, Vilija Sysaite, consilier pentru comunicare, Andrea Schwarz, consilier responsabil de politici, SANTE B2 „Sănătate Internațională”, Ramūnas Freigofas, consilier, Directoratul General SANTE B2, Mindaugas Kačerauskis, consilier politic în cadrul Delegației UE, Lina Kačerauskienė, șef adjunct al misiunii diplomatice lituaniene în Republica Moldova, însărcinat cu afaceri, Oxana Domenti, președintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, Ruxanda Glavan, ministru al sănătății al Republicii Moldova, Victor Savin, șef de cabinet al ministrului sănătății ș.a.

La eveniment au mai participat administrația USMF „Nicolae Testemițanu”, decani, prodecani, profesori universitari, șefi de subdiviziuni universitare, cadre științifico-didactice, studenți și rezidenți ș.a.

 

Vytenis Andriukaitis a fost desemnat comisar european în anul 2014, iar, în acest an, i-a fost prelungit mandatul până în anul 2019. Până atunci a deținut funcțiile de vicepreședinte al Adunării Mondiale a Sănătății, ministru al sănătății al Republicii Lituania,  deputat în Sovietul Suprem al Republicii Lituania, vicepreședinte al Parlamentului lituanian,  vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și afaceri sociale, președinte al Subcomitetului pentru sănătate, membru al grupului de lucru privind conceptul de dezvoltare a științei și sănătății naționale, membru al grupului de lucru privind conceptul de dezvoltare a securității naționale, președintele Comisiei pentru afaceri europene, membru al Comisiei pentru afaceri externe și afaceri juridice, membru al delegației în Asambleea Baltică în Parlamentul Republicii Lituania ș.a.

Excelența Sa este semnatar al actului de independență (1990) și coautor al Constituției Republicii Lituania, care a fost adoptată în 1992.

În 1994, Vytenis Andriukaitis a devenit delegat al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Parlamentul lituanian, membru al Consiliului Adunării Parlamentare a Comisiei pentru drepturile omului și afaceri juridice al Consiliului Europei. În 2001, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului lituanian, a fost responsabil pentru implementarea Programului de integrare europeană, inclusiv de planificarea și gestionarea resurselor umane și financiare, iar, ulterior, – președinte al Comisiei pentru afaceri europene ș.a.

Între anii 1975-1993 Domnia Sa a activat ca medic chirurg și cardiochirurg în spitalele din Kaunas, Ignalina și Vilnius. Este doctor în științe medicale și master în istorie. Vytenis Andriukaitis a practicat medicina pâna în 1993, când noua Constituție a Lituaniei a interzis membrilor Parlamentului să participe în alte activități decât cele parlamentare.

[nggallery id=574]

 

Comisarul european Vytenis Andriukaitis - Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii