Congresul Neurologilor și Neurochirurgilor la cea de-a VI-a ediție

Published: 06.10.2017

DSC_1604Comunitatea academică din Republica Moldova a participat, în perioada 2-5 octombrie curent, la lucrările celui de-al VI-lea Congres al Neurologilor și Neurochirurgilor. Pe parcursul a patru zile, cei peste 250 de specialiști din țară și de peste hotare au abordat principalele realizări în domeniu: incidența maladiilor, metode de diagnostic și tratament, optimizarea tratamentelor ș.a. Tot aici au fost prezentate cele mai recente inovații și descoperiri în domeniul neurologiei şi neurochirurgiei şi s-a creat un mediu favorabil pentru  transferul de cunoştinţe şi schimbul de experiență.

La ceremonia de inaugurare a Congresului, care a avut loc în data de 4 octombrie, au participat oficiali de stat, directori ai instituțiilor de învățământ și de cercetare, reprezentanți ai Academiei de Științe a Moldovei, ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, neurologi și neurochirurgi din toată țara, oaspeți de peste hotare și alți invitați.

DSC_1626Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale Stela Grigoraș a remarcat realizările obținute de specialiștii și cercetătorii noștri în domeniul neurologiei și neurochirurgiei pe parcursul ultimilor ani, în special structurarea direcțiilor de asistență medicală primară, extinderea bazelor clinice, dotarea cu instrumentare și tehnologii inovative de diagnostic și tratament, îmbunătățirea serviciilor de ambulator pentru pacienții cu patologii neurologice, elaborarea ghidurilor și protocoalelor naționale și, bineînţeles, participarea în proiecte internaționale. În acest context, ministrul a subliniat importanța deschiderii Centrului Național de Epileptologie în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, cu susținerea academicianului Groppa, unde pacienții beneficiază de diagnostic și tratament gratuit. „Acest congres are misiunea de a crea un mediu favorabil pentru schimbul liber de cunoștințe, opinii și realizări frumoase, pe care fiecare dintre noi le face în țara noastră, dar, totodată, să construiască această punte de legătură între cercetarea științifică și partea clinică a specialității”, a adăugat Stela Grigoraș.

DSC_1594Potrivit academicianului Stanislav Groppa, șeful Catedrei de neurologie nr. 2, vicepreședintele AȘM, acest congres este unul remarcabil, deoarece produce un schimb de experiență la cel mai înalt nivel, este o oportunitate pentru instruirea tinerei generații și, cel mai important, este un impuls în dezvoltarea neurologiei în țara noastră.

Despre problemele cu care se confruntă actualmente serviciul de neurologie și neurochirurgie din Republica Moldova a vorbit Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, evidențiind indicii care atestă creșterea acestor maladii în rândul populației, impactul social al maladiilor sistemului nervos în dezvoltarea socio-economică a statului, reabilitarea pacienților, rolul familiei în sprijinirea tratamentului ș.a.

DSC_1642Totodată, academicianul Ion Ababii a remarcat că activitatea serviciului de neurologie şi neurochirurgie din țara noastră este asigurat de specialiști cu un înalt grad de profesionalism și responsabilitate, care tind să facă mari schimbări în domeniu și este îmbucurător faptul că, în acest proces, au suportul experților din Germania, Austria și din alte țări europene. „Problemele ce țin de domeniul neurologiei și neurochirurgiei, precum și modalitățile de rezolvare a acestora, necesită studii profunde şi sistematice, realizate în conformitate cu programele naţionale şi internaţionale. Sperăm că discuţiile pe cele mai actuale şi stringente probleme, schimbul de experienţă dintre diferite şcoli de specialitate, vor contribui la avansarea acestui serviciu, sporirea competenţei profesionale a specialiştilor în domeniu şi dezvoltarea unor noi relaţii de cooperare pe viitor”, a punctat profesorul Ababii.

DSC_1659Valentina Buliga, pre­șe­dintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, a felicitat organizatorii pentru desfășurarea acestui forum științific și și-a exprimat speranța că specialiștii reuniți aici vor discuta probleme actuale ce țin de implementarea noilor metode și tehnologii pentru sistemul neurologic din Republica Moldova, care vor da posibilitatea de a stabili un tratament corect, prompt și cât mai eficient pentru cei ce suferă de aceste patologii și de a reduce incidența acestor maladii în țara noastră.

DSC_1664„Mă aflu pentru a doua oară în Republica Moldova şi astăzi voi vorbi despre o problemă majoră, a cărei importanţă a crescut considerabil în ultima vreme, bolile neurologice, care sunt a doua cauză a dizabilităţii în rândul populației și care duc la creşterea numărului de decese. Din acest considerent, Academia Europeană de Neurologie şi Societatea Neurologilor din Republica Moldova investesc şi susţin campania de informare a populaţiei despre impactul bolilor neurologice, deoarece dacă ele nu sunt depistate şi tratate la timp, influenţează asupra sănătăţii umane”, a menționat Günther Deuschl, președintele Academiei Europene de Neurologie, șeful Catedrei de neurologie, Universitatea Kiel din Germania, Doctor Honoris Causa al AȘM.

Wolfgang Grisold, secretarul general al Federației Mondiale a Neurologilor, profesor la Universitatea de Medicină din Viena și la Departamentul Neurologie din cadrul Institutului Boltzmann pentru Neurooncologie din Austria, a vorbit despre misiunea și scopul organizației pe care o reprezintă și a prezentat proiectele în derulare în domeniul neurologiei și neurochirurgiei.

DSC_1579Președintele Societății Neurologilor din Republica Moldova Vitalie Lisnic, profesor universitar la Catedra de neurologie nr. 1, a remarcat că neurologia,  în ultima perioadă, se dezvoltă vertiginos în țara noastră, grație suportului Academiei Europene de Neurologie și al altor parteneri internaționali în asigurarea mobilităților academice, schimbului de bune practici în diagnostic și tratament și realizarea cercetărilor în comun.

Pe toată durata congresului, au fost organizate prezentări de postere, cursuri educaţionale, workshopuri, comunicări orale prezentate de 25 de specialiști din Austria, Germania, Israel, Italia, Kazakhstan, Federaţia Rusă, Marea Britanie, România, Turcia, Ucraina și de cercetătorii autohtoni ș.a.

DSC_1696Mihail Cecan, directorul Institutului de Medicină Urgentă, a vorbit despre viața și activitatea ilustrului savant Nicolae Testemițanu, despre reformele acestuia în sistemul național de sănătate, fapt pentru care întreaga comunitate medicală din țară îl comemorează în acest an.

În data de 5 octombrie, în Europa, este sărbătorită Ziua Academiei Europene de Neurologie, iar anul acesta, în premieră, acest eveniment este marcat și în țara noastră prin organizarea celei de-a VI-a ediții a Congresului al Neurologilor și Neurochirurgilor, consacrată Anului Nicolae Testemițanu.

Asociația Neurologilor și Neurochirurgilor din Republica Moldova este membră a Academiei Europene de Neurologie din anul 1991, fiind printre primele din țările CSI care au aderat la această organizație, și a Federației Internaționale a Neurologilor din 2011.

DSC_1607În cadrul congresului au mai fost abordate subiecte precum: patologiile cerebrovasculare, epilepsia, patologia sistemului nervos periferic, patologia neuromusculară, reabilitarea medicală, ș.a. Conform indicilor demografici, patologiile cerebrovasculare reprezintă a doua cauză de deces și prima cauză de dizabilitate în rândul populației din Republica Moldova. O altă maladie care este principala cauză de dizabilitate a populației tinere este scleroza multiplă, o maladie rară care necesită tratamente costisitoare. De afectarea sistemului nervos periferic suferă aproximativ 2-3 % din populație, epilepsie - 1 %, scleroza multiplă - 1000 de pacienți. Menționăm că în fiecare an, în data de 22 iulie este sărbătorită Ziua Mondială a Creierului, anul acesta fiind dedicată patologiilor cerebrovasculare. Potrivit specialiștilor aceste boli ar putea fi reduse cu 90 % dacă s-ar reduce factorii de risc, precum: hipertensiunea arterială, nivelul colesterolului și al glicemiei, tabagismul, consumul de alcool, obezitatea, sedentarismul ș.a.

 [nggallery id=609]

Congresul Neurologilor și Neurochirurgilor la cea de-a VI-a ediție

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii