O delegație de la Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuți, Ucraina, a vizitat USMF „Nicolae Testemiţanu”

Published: 23.01.2018

DSC_8990Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost vizitată, în data de 22 ianuarie, de o delegație de la Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuți, Ucraina.

Delegația a fost reprezentată de Igor Gheruș, prorector pentru activitate pedagogică-științifică, Vladimir Hodorovschii, șeful Secției didactice, Natalia Cuzneac, șefa Catedrei de chirurgie stomatologică și chirurgie maxilo-facială, Oxana Godovaneț, șefa Catedrei de stomatologie pediatrică, Uliana Marusic, profesor la Catedra de pediatrie și boli infecțioase la copii, Vitalii Smandîci, asistent la Catedra de medicină internă, farmacologie clinică și boli ocupaționale, Oleg Macsîmiv, directorul Centrului științifico-practic al Clinicii Universitare.

În contextul vizitei, partenerii ucraineni au avut o întrevedere cu rectorul Ion Ababii și alți reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, unde s-a discutat despre realizarea programului de cooperare bilaterală dintre cele două instituții.

DSC_9011Prorectorul pentru activitate pedagogică-științifică Igor Gheruș a declarat că echipa sa a rămas impresionată de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM), iar în viitor îşi propune să înfiinţeze un asemenea centru la instituția lor. Totodată, prorectorul a menționat că, dintre țările vizitate, experiența universității noastre este cea mai potrivită pentru a fi implementată și la Cernăuți.

Rectorul Ion Ababii a declarat că USMF „Nicolae Testemițanu” este gata să împărtășească din bunele practici și va susține aplicarea proiectelor și realizarea activităților ce au scopul de a îmbunătăți calitatea studiilor în medicină.

Oaspeții ucraineni au vizitat mai multe subdiviziuni universitare, printre care Facultatea de Stomatologie, Clinica Stomatologică Universitară, Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobîleanschi” ș.a.

  [nggallery id=710]

O delegație de la Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuți, Ucraina, a vizitat USMF „Nicolae Testemiţanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii