Noutăți
Suport pacienților în recuperarea și gestionarea simptomelor ca urmare a COVID-19
10 Dec 2020
Un grup de cadre științifico-didactice ale USMF „Nicolae Testemițanu” a elaborat un ghid destinat persoanelor care au suportat infecția cu noul tip de coronavirus.
Medicina personalizată: modelul medicinei de viitor
10 Dec 2020
Evenimentul a fost organizat de Catedra de medicină de familie și Laboratorul de genetică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Medicină Personalizată și Asociația Medicină de Familie din Mo...
Ziua Internațională Anticorupție
09 Dec 2020
Mai multe instituții publice s-au alăturat Centrului Național Anticorupție, care a lansat, la 7 decembrie curent, Săptămâna Anticorupție cu sloganul Uniți împotriva corupției, în cadrul proiectului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare „Lupt...
Recunoştinţă Marcelei Șoitu, medic neonatolog-cardiolog la Institutul Mamei și al Copilului din Chișinău
09 Dec 2020
Mulțumesc din toată inima, cu lacrimi în ochi, la toți cei care mi-au oferit sprijin în salvarea copilului meu.
Pedagogie activă în predarea disciplinelor medicale și a limbii franceze de specialitate
08 Dec 2020
Seminarul este parte a proiectului cu același nume, finanțat de Agenția Universitară a Francofoniei în cadrul apelului Ateliere de Inovare pedagogică prin TIC pentru anul 2020, lansat de AUF la începutul anului curent.
Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională și-a ales noi membri
04 Dec 2020
Profesorii universitari Adrian Belîi și Aurelia Spinei au fost aleși calitate de membri ai CDSI din rândul cadrelor didactice titulare.
USMF „Nicolae Testemițanu” condamnă violența în bază de gen
03 Dec 2020
Solidari campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
Rolul farmacistului în sistemul de sănătate
02 Dec 2020
Evenimentul a fost organizat on-line de Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”, sub egida Facultății de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Farmaciștilor din Republica Mo...
„În și din mintea ta”: conferință științifică internațională privind sănătatea mintală
02 Dec 2020
Reprezentanții universității noastre au organizat un simpozion științific privind intervențiile de sănătate mintală în Republica Moldova în timpul pandemiei Covid-19.
„Solidaritate globală și servicii durabile HIV”
01 Dec 2020
În Republica Moldova, infecția cu HIV este sub supraveghere și monitorizare permanentă și se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul grupurilor cheie.