Burse pentru studenții farmaciști de la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Publicat: 20.10.2017

DSC_4182Zece studenți de la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au devenit câştigătorii unui concurs de burse organizat de o companie farmaceutică din capitală. Bursierii vor primi câte o mie de lei, timp de 9 luni, începând cu octombrie curent.

Decernarea diplomelor de bursier s-a realizat în data de 19 octombrie curent, în cadrul Conferinței științifice anuale dedicată Zilelor Universității și aniversării a 90 de ani de la nașterea ilustrului medic și savant Nicolae Testemițanu.

La concurs au participat studenții din anul IV și V de la Facultatea de Farmacie a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Prima sarcină a fost scrierea unui eseu la tema O carieră de succes în domeniul farmaceutic. Eseurile au fost apreciate de un juriu compus din specialiști de la Departamentul Resurse Umane și farmaciști din rețea. Autorii celor mai bune lucrări au fost selectați pentru etapa a doua - interviul, în care fiecare dintre ei a încercat să se „vândă” cât mai scump prin competențele de comunicare și analiză pe care le posedă.

DSC_4208Ana Musteață, studentă în anul IV, este una dintre beneficiarele acestui proiect. Tânăra  a relatat că participarea la acest concurs a fost mai mult o provocare de a se dezvolta și de a-și evalua abilitățile personale, astfel încât să-și atingă scopul - acela de a deveni un farmacist bun. Pentru Ana farmacia este o simbioză de specialități, iar a fi un farmacist bun înseamnă, totodată, să fii și psiholog și chimist, și analist, și consilier pentru beneficiari. „Noi ca farmaciști, trebuie să comunicăm și să fim empatici cu pacientul, astfel încât să ne deschidă ușa și a doua oară”, a specificat studenta, care va investi bursa în dezvoltarea personală.

Concursul de burse a fost organizat la inițiativa Departamentului Resurse Umane a Farmaciei Felicia. Șefa departamentului Lilia Șutchevici a declarat că prin această inițiativă se pune accentul pe dezvoltarea competențelor viitorilor farmaciști.

Felicitări câștigătorilor și mult curaj tuturor studenților în aplicarea la diverse programe și concursuri de burse!

 [nggallery id=622]

Burse pentru studenții farmaciști de la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii