Campania „Recunoştinţă, Doctore!”

Publicat: 10.04.2018

Recunostinta_Doctore_USMF_site„Recunoştinţă, Doctore!” este o expresie pe care o auzim mult prea rar în ultimul timp. Generalizăm, catalogăm, denigrăm şi uităm cu desăvârșire că ei sunt cei care veghează sănătatea, oferă speranţă şi salvează vieți.

În acest context, astăzi, 10 aprilie 2018, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” lansează campania „Recunoştinţă, Doctore!”. Scopul acțiunii este de a promova lucrătorii medicali, care își desfășoară activitatea profesională cu demnitate și onoare, cu responsabilitate și dăruire de sine, cu bunăvoința și dragoste pentru oameni. Astfel, ne propunem să facem cunoscute istorii reale ale pacienților, tratați și consultați de specialiștii din țara noastră.

Prin urmare, încurajăm toți doritorii, de la cei mai mici și până la cei mai mari, care au trăit istorii frumoase în instituțiile medico-sanitare din țară, să îşi exprime recunoştinţa pentru medicul care i-a salvat viața personală sau a unei persoane apropiate, sau, pur și simplu, să mulțumească pentru profesionalismul, bunăvoința şi grija acestuia.

Nu știm cine ești, dar vrem să te cunoaștem, să ne bucurăm împreună pentru sănătatea și experiența ta sau a familiei tale în relația cu personalul medical (medic, farmacist, asistent medical). Tot ce trebuie să faci e să ne expediezi istorioara ta pe adresa de e-mail relatiipublice@usmf.md sau o scrisoare la adresa: USMF „Nicolae Testemițanu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165, MD-2004, Chișinău, iar noi vom face ca mesajul tău de gratitudine să fie auzit de întreaga societate.

Campania „Recunoştinţă, Doctore!”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii