Cercetarea științifică europeană – mai aproape de Republica Moldova
- vizualizări: 1150
„Ne dorim, cu suportul partenerilor europeni de dezvoltare, să beneficiem de mai multe finanțări și proiecte sustenabile internaționale, pentru a ne dezvolta și a motiva oamenii de știință. Investițiile în cercetare înseamnă investiții în viitor, de aceea ne dorim ca finanțarea cercetării și inovării să fie inclusă în categoria investiții, dar nu la cheltuieli bugetare”. Declarația aparține rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, președintele Consiliului Rectorilor din Moldova, și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Directoratului General pentru Cercetare și Inovare al Comisiei Europene, Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), Universității de Stat din Moldova, Universității Tehnice a Moldovei și Academiei de Studii Economice din Moldova, în data de 12 septembrie curent.
Rectorul a exprimat aspirația comunității științifice și academice din Moldova, inclusiv a USMF „Nicolae Testemițanu” de a fi parte integrantă a cercetării europene, precum și deschiderea pentru conlucrare fructuoasă cu partenerii europeni.
Potrivit șefei adjunct a Unității pentru Asocierea la Programul-Cadru al UE pentru Cercetare și Inovare Orizont Europa, Anne Haglund-Morrissey, Uniunea Europeană își dorește ca Republica Moldova să fie mai aproape pe toate dimensiunile, inclusiv pe cea a cercetării. Expertul a subliniat parcursul de succes al țării noastre în programele cadru de cercetare și inovare ale UE în anii precedenți și a apreciat înalt semnarea rapidă a acordului de asociere la Horizon Europe. Reprezentanta Comisiei Europene a reiterat suportul plenar al Directoratului pentru integrarea cercetătorilor din Republica Moldova în toate acțiunile programului și deschiderea de a organiza evenimente de informare, instruiri, stagii pentru a susține și spori rata de participare la apeluri.
Profesorul universitar Olga Tagadiuc, director general al ANCD, a menționat că suportul experților europeni acordat în cadrul procesului de asociere a Republicii Moldova la Programul UE Horizon Europe oferă numeroase oportunități pentru cercetătorii noștri. „Moldova este o țară mică cu o comunitate la fel de mică, dar foarte motivată de a face cercetare de calitate la nivel național și internațional. Rezultatele participării cercetătorilor autohtoni în proiecte științifice internaționale a demonstrat capacitatea de a realiza cercetări competitive în diverse domenii. Experiența acumulată în programele cadru anterioare reprezintă un fundament temeinic pentru a participa cu încredere și la programul actual. În acest deziderat suntem susținuți substanțial de partenerii europeni, fapt pentru care le exprimăm gratitudinea noastră. Totodată, am dori să accentuăm necesitatea suportului atât logistic, cât și financiar în domeniul de cercetare și inovare, ținând cont de problemele majore cu care se confruntă țara noastră, ca urmare a războiului din Ucraina și a crizei pandemice și energetice. În acest sens, o soluție importantă ar fi inițierea unor acțiuni dedicate Ucrainei și Republicii Moldova în programul cadru”, a declarat Olga Tagadiuc.
„USMF Nicolae Testemițanu are o experiență vastă în domeniul cercetării, în prezent fiind implementate circa treizeci de proiecte internaționale. Unul dintre proiectele grandioase susținute de Banca Mondială este fondarea unui centru de cercetare în domeniul medicinei personalizate care, desigur, ne dorim să fie unul modern și util sistemului de sănătate și să atragă potențial științific. Noi trebuie să avem laboratoare de diagnostic a bolilor infecțioase de cea mai înaltă calitate. Ne dorim o colaborare eficientă cu instituția pe care o reprezentați și aspirăm la o securitate europeană în Republica Moldova”, a remarcat academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare. Profesorul a enumerat aspectele ce necesită îmbunătățire la nivel de instituții de stat, dar și de învățământ, subliniind că, pentru a fi realizate, este nevoie de implicarea tuturor actorilor, dar și o conștientizare mai profundă a problemelor din sistem.
Ludmila Nistor-Mihailova, ofițer de politici al Unității pentru Asocierea la Programul-Cadru al UE, și Giuseppe Paglione, ofițer de program pentru educație și cultură în cadrul delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, și-au exprimat deschiderea pentru un dialog constructiv la abordarea și soluționarea unor impedimente, declarând că vor fi create noi punți de colaborare în domeniul cercetării și inovării.
În opinia lui Igor Șarov, rector al USM, domeniul cercetării în Republica Moldova necesită o atenție sporită, iar fără resurse financiare alocate, nu vor fi rezultate. Știința este o competiție ce necesită resurse financiare considerabile, iar cea mai generoasă ofertă vine din partea Uniunii Europene. „Se știe că investițiile în știință nu produc rezultate vizibile imediate, dar pe termen mediu și lung asigură dezvoltarea capacităților umane, a infrastructurii de cercetare și livrează subsecvent soluții pentru problemele economice și sociale ale țării”, a accentuat Igor Șarov.
La rândul lor, Daniela Pojar, prorector UTM, și Victoria Cociug, prorector ASEM, au accentuat importanța participării savanților din țară la activitățile de cercetare internaționale în vederea soluționării problemelor comune emergente la nivel european și global.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii