CHRONEX-RD – lansat şi în Republica Moldova

Publicat: 06.03.2014

06.03.14 011Proiectul CHRONEX-RD a fost lansat în Republica Moldova, astăzi, 6 martie, în cadrul unei conferinţe oficiale, desfășurată în incinta Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”. Universitatea noastră, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea Națională Medicală din Odesa, este partener în acest proiect, lansat acum 2 luni la Iași.

 

Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică al USMF ”Nicolae Testemițanu”, a spus că Strategia de dezvoltare a Universității  stipulează ca prioritate, dezvoltarea cercetărilor internaționale, a parteneriatelor care ar avea un impact semnificativ asupra calității activității științifice universitare, care tinde spre integrarea în comunitatea științifică europeană. “Proiectul CHRONEX-RD va amplifica semnificativ activitatea științifică în universitățile partenere și îndemnăm spre identificarea contactelor și posibilităților de a iniția parteneriate de cercetare transfrontalieră, care vor fi susținute de acest proiect”, a pus prorectorul.

 

Svetlana Cotelea, viceministru al sănătăţii, a menționat că în Republica Moldova, 87% în structura generală a mortalităţii aparţin patologiilor cronice non-transmisibile. Anume acest indice determină crearea şi dezvoltarea unor servicii mai eficiente de prevenţii, managementul integrat al bolilor cronice, lucru pe care şi-l propune anume proiectul CHRONEX-RD. Cât despre aspectul trasnfrontalier, viceministrul a apreciat faptul că proiectul oferă posibilitatea de a valorifica, la maxim, resursele din fiecare ţară membră şi de a beneficia de potenţialul acestor ţări.

 

Potrivit lui Liviu Oprea, manager de proiect, România, până în luna iulie va fi creată Reţeaua Est-Europeană de Excelenţă pentru Cercetare şi Dezvoltare în Bolile Cronice, care va fortifica capacitățile în domeniul managementului acestor maladii și va soluționa problemele din regiune. ”Bolile cronice sunt într-o continuă creştere, ca prevalenţă şi incidenţă, peste tot în lume. Ele constituie o ameninţare semnificativă atât pentru starea de sănătate a populaţiei, cât şi pentru starea economică a ţării. Peste 63 la sută din mortalitatea globală se datorează acestor patologii, iar peste jumătate dintre ei mor în perioada activă”, a spus expertul din Iaşi. De asemenea, Liviu Oprea a  menţionat că ţările, în care mortalitatea în urma bolilor cronice este mare, devin mai puţin atractive pentru investitori, deoarece nu au forţă de muncă performantă.

 

Rodica Gramma, coordonator de țară al proiectului, director  Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană al USMF Nicolae Testemiţanu, a spus că, în condiţiile în care, fenomenul bolilor cronice ia amploare, este absolut necesară impulsionarea unor cercetări noi în domeniu, a capacităţilor resurselor umane, conexiunea dintre ştiinţă şi medicina comunitară.  La proiect pot paticipa toţi specialiştii în medicină, nu doar cei din mediul academic sau ştiinţific. “Este important să identificaţi  prioritatea unui subiect de cercetare, potenţialii parteneri din ţările participante şi să aplicați propunerea. Pe parcurs, urmează să fie stabilite criteriile de selecţie  participanţilor la proiect”, a spus coordonatorul de ţară.

 

Pentru mai multe detalii privind aplicarea la proiect, Rodica Gramma a recomandat accesarea portalului universităţii www.usmf.md, până când va fi definitivată pagina web a CHRONEX-RD.

 

CHRONEX-RD este inițiat în cadrul Programului Operațional pentru Cooperare Transfrontalieră România - Republica Moldova - Ucraina. Activitățile proiectului,  care are o valoare de peste 1,4 milioane de euro şi o durată de un an şi 8 luni, vor avea loc în toate cele 3 regiuni, cu participarea instituțiilor partenere. Universitatea din Iași își va asuma coordonarea rețelei și dezvoltarea nucleului de cercetare, universitatea din Chișinău și cea din Odesa vor implementa programele de formare în managementul integrativ al bolilor cronice pentru specialiștii din domeniul sănătății.

 

 

[nggallery id=69] 

CHRONEX-RD – lansat şi în Republica Moldova

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii