Conferința medicilor otorinolaringologi
- vizualizări: 234
Asociația Științifico-Practică a Medicilor Otorinolaringologi din Republica Moldova, în parteneriat cu Catedra de otorinolaringologie a USMF „Nicolae Testemițanu”, au organizat o conferință științifico-practică moldo-română a medicilor oreliști consacrată personalității notorii - Nicolae Testemițanu.
Evenimentul s-a desfășurat în data de 27 aprilie curent și a întrunit tineri medici, rezidenţi şi doctoranzi atât din cadrul instituției noastre, cât şi de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, România.
Printre invitații de onoare au fost: profesorul universitar Codruț Sarafoleanu, șeful Clinicii ORL din cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din București, șeful disciplinei ORL, Facultatea de Medicină Dentară București, secretar general al Societății Române de Rinologie, conferențiarul Claudiu Manea, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, România şi profesorul universitar Alexandru Sandul, şef clinică ORL, Spitalul Clinic Republican din Chişinău.
În cadrul conferinţei au fost discutate mai multe subiecte, unul dintre acestea a fost - aspecte privind reabilitarea auditivă a surdității neurosenzoriale la copii prin implant cohlear. Experţii au menţionat că în Republica Moldova, actualmente, 36 de copii stau la evidenţă pentru un astfel de implant. Acesta presupune un dispozitiv medical care înlocuieşte funcţia urechii interne afectate de surditate și permite copiilor să audă.
Totodată, specialiștii din România au abordat subiectul rinosinuzitelor fungice, prezentând mai multe cazuri clinice și dificultăţile de diagnostic şi tratament. „În situaţia copiilor cu patologii rinosinusiale suntem limitaţi, deoarece aceştia sunt operaţi doar în cazul iminenţei complicaţiilor. În astfel de situaţii, de obicei, se face o tomografie computerizată, apoi se stabilește diagnosticul de certitudine, de infecţie fungică, şi în acest caz, ne bazăm foarte mult pe examenul histopatologic”, a specificat Claudiu Manea, șef de lucrări la UMF „Carol Davila”.
Referitor la subiectul vertijului paroxistic pozițional benign de canal semicircular lateral, profesorul universitar Codruț Sarafoleanu și-a exprimat opinia că în astfel de situaţii pentru diagnostic nu trebuie un echipament performant, ci atenţia minuţioasă a medicului.
Alte subiecte discutate au fost Rolul stresului oxidativ în rinusinuzita cronică polipoasă: perspective noi ale paradigmei vechi, Chirurgia cornetelor nazale inferioare - indicații, limite, erori, Aspecte de tratament chirurgical endoscopic al rinosinuzitelor la copii ş.a.
În cea de-a doua zi a forumului, experţii din România au prezentat actualităţi din chirurgia endoscopică şi microscopică a laringelui, precum şi din chirurgia endoscopică a tumorilor benigne rinosinuzale ş.a.
[nggallery id=528]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii