Forumul Naţional pentru Sănătate, ediția a III-a

Publicat: 24.10.2014

DSC_9050Reprezentanţi din domeniul sănătăţii, ai administraţiei publice locale şi ai altor ministere, parteneri externi de dezvoltare, reprezentanţii ambasadelor şi consulatelor străine acreditate în Republica Moldova s-au întrunit la cel mai important eveniment în domeniul sănătății  - Forumul Naţional pentru Sănătate, ediția a III-a.

 

Potrivit organizatorilor, forumul Naţional pentru Sănătate a reprezentat o platformă de discuţii pentru a antrena toţi factorii de decizie de la nivel naţional şi local, atât din sistemul de sănătate, cât şi din afara acestuia, într-un dialog transparent privind implementarea reformelor din domeniul sănătăţii, aportul şi rolul fiecărui actor în acest proces.

 

Ministrul Sănătății, Andrei Usatâi a menționat, la ceremonia de deschidere, că începând cu anul 2009, în Republica Moldova se atestă o sporire a speranței de viață la naștere, iar  durata medie de viață ajunge până la 72 de ani. Acest fapt este înregistrat pentru prima dată în istoria modernă a țării noastre. Potrivit ministrului, acest fapt se datorează unei alimentații corecte, modului mai sănătos de viață, apei potabile calitative, climatului psiho-emoțional adecvat în familie și societate, accesului echitabil la serviciile medicale.

 

La aceeași ceremonie de inaugurare, premierul Iurie Leancă a declarat că ”Misiunea noastră este să asigurăm accesul cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate, precum şi condiţii de muncă onorabile pentru toate categoriile de lucrători medicali din Moldova. Lucrătorii medicali trebuie să aibă salarii raportate la standardele europene, dar şi ca aceleaşi standarde europene să se regăsească în serviciile oferite oamenilor”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri. Iurie Leancă a mai vorbit despre reformele din domeniul sănătății, dar și despre nereușitele din sistem.

 

Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, a vorbit audienței despre iniţiativele, reuşitele şi provocările de ajustare a învăţământului superior medical şi farmaceutic din Republica Moldova la standardele europene. Prorectorul a menționat că, în ultimii ani, educația medicală din Europa, inclusiv din Republica Moldova, se confruntă cu numeroase schimbări determinate de globalizarea serviciilor educaționale, ample schimbări de structură și conținut, precum și internaționalizare.

 

DSC_9005Viorel Prisăcari, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, șef catedră Epidemiologie a Universității noastre, în prezentarea sa privind importanța cercetărilor științifice în domeniul sănătății, a evidențiat că ”în țările în care știința are un nivel înalt de dezvoltare, problemele de sănătate și patologiile persoanelor cedează”. De aceea, este foarte important ca rezultatele cercetărilor științifice din țara noastră să cunoască o mai bună implementare în sistemul de sănătate. O remarcă aparte profesorul a făcut vizavi de medicamentele de producție autohtonă: în primul rând, sunt mult mai ieftine și foarte calitative, în special în tratamentul combustiilor.  

 

Forumul Naţional pentru Sănătate s-a desfășurat cu genericul „Sănătatea şi dezvoltarea socioeconomică în Republica Moldova: de la politici la acţiuni comune”. Evenimentul a avut loc în zilele de 23–24 octombrie şi a fost organizat de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Republica Moldova şi cu suportul financiar al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova şi Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.

 

 

 [nggallery id=171]

Forumul Naţional pentru Sănătate, ediția a III-a

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii