Medici, studenți și medici-rezidenți – instruiți în domeniul urgențelor de sănătate publică
- vizualizări: 1425
O echipă de formatori de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează cursuri de instruire pentru studenți, medici-rezidenți și medici din instituții medico-sanitare publice din țară, pentru a-i pregăti să facă față oricărui tip de epidemie. Recent, în data de 9 septembrie, a fost finalizat primul curs de instruire pentru medicii de la Spitalul Raional Briceni și Spitalul Clinic Municipal din Bălți.
Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului „Fortificarea capacităților resurselor umane în urgențe de sănătate publică în contextul pandemiei de COVID-19”, implementat în perioada 1 decembrie 2020–30 noiembrie 2021, cu susținerea Fundației Soros Moldova.
Cursul inovator se axează pe programele de studii specializate elaborate de echipa de experți, condusă de către conferențiarul universitar Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie, Departamentul Medicină Preventivă, USMF Nicolae Testemițanu, coordonator de proiect. Acestea au fost deja aprobate de structurile responsabile ale Universității. Membrii echipei au elaborat și materiale didactice necesare pentru predarea cursului, în funcție de subiectele incluse și de grupurile țintă: studenți, medici-rezidenți sau practicieni. În scopul determinării urgențelor de sănătate publică și acțiunilor ce trebuie întreprinse, au fost elaborate probleme de simulare, care sunt utilizate în instruirea medicilor-rezidenți și a specialiștilor din medicina practică.
Potrivit conferențiarului Angela Paraschiv, activitățile de instruire se bazează pe elemente de simulare a situațiilor de urgență în sănătate publică, cu realizarea sarcinilor practice. De la începutul anului 2021, în cadrul proiectului au fost instruiți 442 de studenți de la Facultatea de Medicină nr. 1, 368 de medici-rezidenți și 15 medici de familie de la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară. În total, se preconizează a instrui peste 500 de studenți, 1000 de medici-rezidenți și practicieni în cadrul cursurilor de educație medicală continuă.
„Prin elaborarea unui nou curriculum pentru instruirea profesioniștilor din medicină vom asigura ca sistemul nostru să fie mult mai pregătit pentru a face față pandemiilor”, a opinat Liliana Gherman, directoarea Departamentului Sănătate Publică, Fundația Soros Moldova.
Programul cursului include subiecte privind: urgențele de sănătate publică; managementul internațional al urgențelor de sănătate publică și evaluarea riscului de declanșare a urgențelor de sănătate publică; măsurile de control în funcție de rezultatele de evaluare a riscului; infecții cu potențial de răspândire pandemică; precauțiile standard și suplimentare în protecția lucrătorului medical în funcție de riscul expunerii la infecția COVID-19; gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală; particularitățile clinice și de reabilitare a pacienților cu infecția COVID-19; strategii de comunicare în gestionarea situațiilor de urgențe de sănătate publică ș.a.
Astfel, pregătirea cadrelor medicale în acest domeniu va contribui la sporirea capacităților de răspuns rapid şi eficient la riscurile şi urgenţele de sănătate publică de importanţă națională și internaţională. În rezultatul implementării proiectului, se contează pe reducerea riscului de răspândire a maladiilor cu potențial sporit de infectare pe termen lung prin aplicarea precoce și eficientă a măsurilor de prevenire și control. De menționat că, în ultimii ani, au fost descoperiți peste 1500 de agenți patogeni noi cu potențial înalt de răspândire de la om la om. 70% dintre aceștia sunt de proveniență animală, fapt ce determină infectarea în masă a populației, prezentând un indice sporit al mortalității.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Societatea Științifică a Epidemiologilor și Microbiologilor din Republica Moldova, Societatea Igieniștilor din Republica Moldova și Asociația de Biosiguranță și Biosecuritate din Republica Moldova.
Proiectul are un buget total de 42,117 USD și este finanțat de Fundația Soros Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii