Nikolai Gladîrevski - fondatorul Catedrei de traumatologie, ortopedie şi chirurgie de campanie - 125 de ani de la naștere

Publicat: 29.01.2021

Nicolai GladîrevskiAstăzi, 29 ianuarie 2021, comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova marchează 125 de ani de la nașterea savantului, medicului chirurg traumatolog-ortoped Nikolai Gladîrevski, cel care a stat la baza fondării Catedrei de traumatologie, ortopedie şi chirurgie de campanie, contribuind esențial la formarea specialiștilor și la dezvoltarea serviciului de ortopedie și traumatologie în țara noastră.

Nikolai Gladîrevski s-a născut la 29 ianuarie 1896, în regiunea Libava provincia Courland, una dintre cele trei provincii baltice ale fostului Imperiu Rus. Profesorul a ajuns la Chișinău, fiind delegat de autoritățile de la Moscova într-o misiune specială. Chiar de la începutul activității sale a manifestat profesionalism, dedicare și responsabilitate în exercitarea profesiei de medic, fapt pentru care și-a creat o imagine excepțională de lider, cu un puternic spirit de echipă.

Având o experiență bogată în acordarea asistenței medicale în domeniul ortopediei și traumatologiei, profesorul Gladîrevski a fondat Catedra de traumatologie, ortopedie și chirurgie de campanie în cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC), în anul 1962, în baza Secției de ortopedie (cu 40 de paturi) a Spitalului Republican de Ortopedie și Traumatologie din capitală, fapt ce a permis inițierea specialiștilor în domeniu. În această perioadă  profesorul desfășoară o fructuoasă activitate didactică, clinică și ştiinţifică, pe ultimul segment fiind preocupat de problema pacienților cu traumatisme grave și mutilări, dobândite în urma celui de-al II-lea Război Mondial. 

Printre direcţiile știinţifice în care a activat profesorul Gladîrevski, un loc aparte l-au avut studiile proceselor inflamatorii, de tuberculoză osteoarticulară, de expertiză a capacităţii de muncă, profilaxiei traumatismelor ș.a. De asemenea, a abordat și aspecte ce țin de patologiile coloanei vertebrale, procesele tumorale ale oaselor, tratamentul traumatismelor, organizarea asistenţei traumatologice etc. Pe parcursul activității sale la ISMC, Nikolai Gladîrevski a fost conducător științific și a ghidat 11 discipoli, printre care viitorilor profesori universitari - Ion Marin, Serafim Stamatin, Larisa Iacunin, L. Kusmarţeva, conferenţiarii - Petru Pulbere, P. Maximov, I. Cotlear și alţii.

Profesorul Gladîrevski a exercitat mai multe funcții de conducere atât la nivel instituțional, cât și de guvern, inclusiv în calitate de prorector pentru activitate științifică și didactică a ISMC, contribuind substanțial la dezvoltarea acestor direcții. Din anul 1957 și până în 1965 a fost specialist principal al Ministerului Sănătăţii în domeniul ortopediei și traumatologiei, fondator și președinte al Societății Republicane a Traumatologilor-ortopezi (în prezent - Asociația Traumatologilor și Ortopezilor din Republica Moldova) și membru al Asociației Republicane a Chirurgilor. De asemenea, a activat și în colegiul de redacție al revistei Здравоохранение.

În anul 1962, sub egida profesorilor Nikolai Gladîrevski și Nicolae Testemiţanu, a fost fondat Laboratorul de conservare a ţesuturilor în cadrul Staţiei Republicane de Transfuzie a Sângelui, care, cinci ani mai târziu, a fost transferat la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.

Nikolai Gladîrevski a fost un medic ilustru și un savant talentat, care a avut și norocul să întâlnească la Chișinău oameni de excepție și cu care a reușit să-și implementeze ideile și să obțină rezultate pe măsură, iar prin măiestria de medic clinician a salvat și a tratat mii de pacienți, îmbunătățindu-le calitatea vieții. 

Prin activitatea sa rodnică și multilaterală, prof. Gladîrevski, împreună cu prof. Nicolae Testemiţanu, au contribuit la crearea serviciului ortopedie și traumatologie, la pregătirea cadrelor știinţifice și practice în această specialitate – fapte pentru care va rămâne în memoria generaţiilor de medici ortopezi-traumatologi din ţară un model de profesionalism, demnitate și empatie.

S-a stins din viață în anul 1973.

Nikolai Gladîrevski
USMF
nicolai gladîrevski
in memoriam
Catedra de traumatologie, ortopedie şi chirurgie de campanie
medic de excepție
savant talentat

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii