Noi dimensiuni de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și Germania
- vizualizări: 1134
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” acordă o deosebită importanță colaborării internaționale, iar centrele de cercetare din Germania reprezintă o punte de comunicare în toate domeniile de activitate instituțională: științifică, didactică și clinică. În prezent universitatea noastră colaborează cu instituții medicale din Lubeck, Borstel, Frankfurt în cadrul diverselor proiecte de cercetare, mobilități academice etc. Mulți dintre absolvenții Universității și-au construit o carieră medicală și științifică de succes și activează în această țară economic dezvoltată și, totodată, mențin relațiile cu Alma Mater. Declarația aparține rectorului Emil Ceban și a fost lansată în cadrul întrevederii cu Ullrich Kinne, șef adjunct la Misiunea diplomatică a Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova, care a întreprins o vizită de lucru la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Rectorul a subliniat că în ultima perioadă, Universitatea și-a intensificat activitățile în domeniul științific. Anul trecut a fost aprobată și o strategie în acest sens pentru următorii 10 ani. Potrivit documentului unul dintre obiectivele de bază constă în transformarea infrastructurii de cercetare în una contemporană, pentru a putea servi activitatea de cercetare, de educație prin cercetare și a crea infrastructuri de cercetare și transfer tehnologic. „Este un proiect ambițios, motiv pentru care avem nevoie de o susținere din afara instituției, și chiar a țării”, a punctat profesorul Ceban.
Prorectorul pentru activitatea de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, a subliniat că universitatea noastră are tradiții istorice, dar care acceptă deschis viziunile moderne de cercetare și educație medicală. Strategia de fortificare a domeniului de cercetare și inovare în Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova 2020-2030 prevede și dezvoltarea colaborărilor internaționale. În prezent, Universitatea colaborează cu 90 de universități medicale, facultăți și centre de cercetare din peste 28 de țări, având mai mult de 145 de acorduri, inclusiv cu multe instituții de profil din Germania. În acest context, prorectorul a exprimat dorința de a „continua această comunicare pentru a fortifica schimbul de viziuni, idei și pentru a crea noi conexiuni”.
La rândul său, diplomatul german Ullrich Kinne a rămas plăcut surprins de experiența de cooperare între USMF „Nicolae Testemițanu” și instituții din Germania, calificând-o drept „un semn bun”. Delegatul german a declarat că susține schimbul academic și științific cu Germania și a solicitat Universității repere și aspecte concrete de conlucrare.
În această ordine de idei, echipa Departamentului Cercetare a lansat câteva propuneri de fortificare a colaborării prin:
-
identificarea partenerilor pentru twinning projects și determinarea unei universități model din Germania, pentru a transfera strategiile de cercetare și de infrastructură etc.
-
identificarea unui profesor consultant din instituțiile germane, care poate oferi informație valoroasă în diverse domenii medicale, pe parcursul unei perioade de timp.
-
posibilitatea de extindere a programelor sectoriale în medicină și de educație prin cercetare.
-
creșterea numărului tezelor doctorale prin cotutelă cu reprezentanții instituțiilor medicale din Germania.
-
Oportunitatea de a participa în proiectele de cercetare din Germania.
La întâlnirea cu oficialul german au participat și conferențiarul universitar Elena Raevschi, șefa Departamentului Cercetare, profesorul universitar Lilian Șaptefrați, directorul Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale, Mihail Todiraș, șeful Centrului de Cercetare în domeniul Sănătății și Biomedicinei și alți reprezentanți ai Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii