Patru studenți-doctoranzi ai USMF „Nicolae Testemițanu” au câștigat burse de merit de la guvern
- vizualizări: 2736
Patru studenți-doctoranzi ai Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vor primi burse de merit din partea statului. Lista tuturor beneficiarilor a fost aprobată în cadrul şedinţei Guvernului Republicii Moldova în data de 22 februarie curent.
Astfel, trei tinere cercetătoare ale Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” au fost apreciate cu Burse de excelență din partea executivului:
Aurelia Ababii – anul III, specialitatea Igienă;
Mariana Jian – anul II, specialitatea Inginerie tisulară și culturi celulare;
Iulia Coliban – anul IV, specialitatea Biologie moleculară și genetică medicală.
În același timp, Diana Rotaru-Cojocari, studentă-doctorandă în anul III, specialitatea Pediatrie și neonatologie, este deținătoarea Bursei pe domenii științifice.
Bursa de excelență a Guvernului și Bursa pe domenii științifice se acordă anual studenților-doctoranzi începând cu anul II de studii, înmatriculați la studii cu frecvență și frecvență redusă, care au realizat integral programul de pregătire avansată, programul de cercetare științifică stabilit de conducătorul de doctorat, au acumulat numărul de credite prevăzut în Planul de învățământ al Școlii doctorale, au obținut performanțe academice deosebite și participă activ în viața socială a instituției.
În total, 25 de studenți-doctoranzi de la şase instituţii organizatoare de studii superioare de doctorat vor primi burse din partea statului. Dintre aceștia, 21 vor beneficia de Bursa de excelenţă a Guvernului în cuantum de 3000 de lei, iar patru vor obţine Bursa pe domenii ştiinţifice în valoare de 2500 de lei. Candidații au anexat la dosar studii științifice realizate în diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, fiind apreciate performanțele deosebite în cercetare-dezvoltare și inovare.
Concursul de burse pentru studenţi-doctoranzi se înscrie în programul guvernamental de susţinere a tinerilor cercetători. Prin acordarea acestor burse, executivul îşi propune să eficientizeze procesul de pregătire a cadrelor științifice prin doctorat şi să motiveze încadrarea tinerilor în activitatea de cercetare şi inovare.
Menționăm că Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale este structura responsabilă de organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, în baza HG nr. 816 din 11 noiembrie 2015, în cadrul Consorțiului format între USMF „Nicolae Testemițanu” și instituțiile organizatoare de doctorat din domeniul medical: Centrul Național de Sănătate Publică, Institutul Mamei și Copilului, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul de Cardiologie, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie, și Institutul de Medicină Urgentă.
Transmitem felicitări cordiale bursierilor și le urăm noi performanțe în activitatea de cercetare și inovare!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii