Rezultatele sesiunii suplimentare

Rezultatele sesiunii suplimentare de admitere 2021 la USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 20.08.2021

 

Rezultatele sesiunii suplimentare

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a anunțat astăzi, 20 august, rezultatele sesiunii suplimentare de admitere la studii superioare de licență și integrate, în bază de contract, pentru anul universitar 2021-2022, ce s-a desfăşurat în perioada 12-18 august curent. Astfel, au promovat concursul 43 de persoane la specialitățile: Farmacie – 23,  Asistență medicală generală - 9,  Optometrie - 5,  Sănătate publică - 4 și 2 tineri la Tehnologie radiologică.

Potrivit Comisiei de admitere, după procesarea tuturor datelor, în total au fost admise la studii 915 persoane, dintre care 595 la specialitatea Medicină, 116 la Stomatologie, 101 la Farmacie, 28 la Sănătate publică, 18 la Optometrie, 38 la Asistența medicală generală și 19 tineri au fost admiși la specialitatea Tehnologie radiologică.

Candidaţii admişi la studii în bază de contract vor fi înmatriculaţi doar după semnarea contractelor şi achitarea taxei de studii integral (100%). Termenul limită de plată – 21 august curent.

Încheierea contractelor se va face la Centrul tehnic al Comisiei de admitere (Blocul didactic central, biroul 113, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165). Orar de lucru: 09:00-16:30, pauză: 12:00-13:00. Pentru perfectarea contractelor este necesar de prezentat buletinul de identitate (original şi copie). Pentru părinţi, în caz că aceștia achită contractul în locul candidatului – buletinele de identitate ale candidatului şi părintelui (original şi copie).

Accesul candidaților va fi etapizat, cu respectarea cerințelor epidemiologice.

Felicităm noii mediciniști și le spunem bine au venit la USMF „Nicolae Testemițanu”!

Rezultatele sesiunii suplimentare
usmf
universitate
admitere 2021
sesiune suplimentară de admitere
student
farmacie
Stomatologie
optometrie
Asistența medicală generală
tehnologie radiologică
sănătate publică

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii