Sănătatea mamei şi a copilului - o nouă reușită de colaborare moldo-elvețiană

Publicat: 22.06.2015

DSC_2226Instruirea prin simulare în domeniul obstetricii și ginecologiei este mai mult decât un imperativ al timpului, în condițiile în care, în ultima perioadă, tot mai puține paciente își dau acordul să fie asistate, pe lângă medicul specialist, de studenți sau rezidenți în sala de naștere sau Secția pentru femei. În acest sens, crearea Departamentului Sănătatea Mamei şi Copilului în cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vine ca o binecuvântare pentru obstetricieni, ginecologi și viitorii specialiști în acest domeniu - studenți și rezidenți, pentru a-și dezvolta abilitățile practice. Declarația aparține prorectorului pentru asigurarea calității și integrării în învățământ, Olga Cernețchi, șef catedră Obstetrică și ginecologie, FECMF, anunțată în cadrul conferinței de închidere a proiectului „Suport pentru Departamentul Sănătatea Mamei şi Copilului al Centrului Simulare a Universității de Medicină”, realizat cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

 

Centrele de simulare sunt unități indispensabile în învățământul medical superior, iar universitățile depun eforturi considerabile pentru a-și crea astfel de centre. ”Noi, obstetricienii și ginecologii cunoaștem cel mai bine cât de important este un astfel de centru în instruirea și dezvoltarea abilităților și deprinderilor practice, deoarece, în ultima perioadă, este tot mai greu să aduci în sala de naștere și, nemaivorbind, în secția de ginecologie, un grup de studenți sau tineri specialiști. Astfel, o alternativă a acestor situații este anume Centrul Universitar de Simulare, compartimentul ”Mamă și Copil”, care include tot necesarul pentru dezvoltarea abilităților profesionale în domeniu”, a spus Olga Cernețchi.

 

Valentin Friptu, șef catedră Obstetrică și ginecologie, a menționat că deprinderile practice însușite în cadrul acestui proiect sunt de un real folos pentru activitatea profesională ulterioară a tinerilor specialiști, dar și pentru cei ce au deja o experiență în domeniu.

 

DSC_2211Susținerea din partea Guvernului elevețian este focusată, în general, pe probleme de sănătate, prioritar fiind fortificarea capacităților umane, a spus Matias Leicht, reprezentant al Biroului de colaborare din Moldova al Agenţiei Elvețiene pentru Dezvoltare. ”Prin această abordare de echipă am observat o îmbunătățire vizibilă în acordarea serviciilor medicale de calitate în domeniu. În baza acestor reușite avem temei pentru susținerea altor proiecte similare”, a spus Matias Leicht. Expertul elvețian a apreciat înalt calitatea instruirii la CUSIM, ca fiind cea mai bună din regiune, fapt foarte important pentru asigurarea continuității în colaborarea între instituții.

 

Andrei Romancenco, director CUSIM, a menționat că beneficiarii acestui proiect, reprezentanții catedrelor de obstetrică și ginecologie a facultăților de Medicină nr. 1 și Educație Continuă în Medicină și Farmacie, au fost cei mai activi din Universitate, iar rezultatele sunt vizibile în materialele video și cele publicate.

 

Proiectul menționat s-a desfășurat timp de doi ani, fiind axat pe dezvoltarea Departamentului Sănătăţii Mamei şi a Copilului din cadrul CUSIM, prin oferirea unor echipamente performante de instruire prin simulare, inclusiv manechine de fidelitate înaltă, programe virtuale, formarea profesională a cadrelor didactice, precum şi elaborarea materialelor de instruire și a suportului metodologic, a declarat Rodica Gramma, șef departament, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, USMF ”Nicolae Testemițanu”.

 

DSC_2234Scopul proiectului a fost de a contribui la îmbunătăţirea învăţământului medical şi, pe termen lung, la sporirea calităţii şi siguranţei serviciilor medicale destinate mamei şi copilului în Republica Moldova, inclusiv la nivelul asistenţei medicale primare în zonele rurale, prin introducerea unor tehnologii moderne de instruire în urgențele obstetricale, ginecologice, neonatale şi pediatrice.

 

Ca rezultat, studenţii și rezidenții, precum și medicii practicieni din sectorul spitalicesc și medicina primară din întreaga ţară au avut posibilitatea să-și dezvolte deprinderile practice și să-și îmbunătățească calificarea, participând la cursuri de instruire bazate pe simulare în domeniul respectiv.

 

Astfel, beneficiari ai proiectului au fost mediciniștii din anul 4-6 de studii, rezidenţii în medicina de familie, obstetrică și ginecologie, pediatrie şi neonatologie; medicii de familie și medicii specialiști din medicina primară; cadrele didactice universitare și, desigur, pe termen lung,  femeile şi copiii din Republica Moldova.

 

Amintim că pe parcursul ultimilor opt ani, SDC a sprijinit Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova în eforturile sale de reformare a sectorului sănătăţii mamei şi a copilului, acordând asistenţă tehnică pentru modernizarea şi regionalizarea serviciilor de asistenţă medicală în perinatologie, urgenţele pediatrice şi sănătatea reproductivă. În scopul asigurării unei creşteri permanente a calităţii serviciilor medicale în domeniul sănătăţii mamei şi a copilului, SDC a răspuns la solicitarea Universităţii noastre de a asista procesul de instituţionalizare a educaţiei medicale inovatoare bazate pe instruirea prin simulare.

 

Acest proiect este parte integrantă a unei inițiative mai ample, susţinută de către Uniunea Europeană şi Organizația Mondială a Sănătății, care vizează crearea CUSIM în cadrul USMF ”Nicolae Testemițanu” cu departamente de medicina de urgență, anesteziologie și terapie intensivă, discipline terapeutice și medicina de familie, chirurgia miniinvazivă şi sănătatea mamei şi a copilului.

 

[nggallery id=268]

Sănătatea mamei şi a copilului - o nouă reușită de colaborare moldo-elvețiană

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii