Şcoala Europeană de Urologie la USMF “Nicolae Testemiţanu”

Publicat: 23.10.2015

A VI-a ediţie a Congresului de Urologie, Dializă şi Transplant Renal din Republica Moldova cu participare internaţională, în cea de-a treia zi, s-a remarcat printr-un curs educațional organizat de  Şcoala Europeană de Urologie pentru specialiștii în domeniu.

 

Cei cca 120 de participanţi la forum au beneficiat de lecţii interactive susţinute de specialişti din Belgia, Austria, Germania şi Grecia. În cadrul acestora, au fost puse în discuţie subiecte precum prevenirea şi tratarea cancerului renal şi al celui de prostată, rolul intervenţiilor laparoscopice în diagnosticarea bolilor şi afecţiunilor urologice, urolitiaza, prostatectomia şi alte aspecte ale urologiei.

 

DSCF4481La această întrunire profesională a fost prezent şi secretarul general al Şcolii Europene de Urologie, Hein van Poppel, care a scos în vizor oportunităţile de studii oferite de Şcoală, direcţiile de dezvoltare ale acesteia şi evenimentele pe care le organizează sau le susţine aceasta. Profesorul a accentuat importanţa schimbului de experienţă la nivel internaţional şi a îndemnat specialiştii urologi din ţara noastră să se înscrie la astfel de manifestări ştiinţifice.

 

Reamintim că ediţia din acest an a Congresului de Urologie, Dializă şi Transplant Renal din Republica Moldova cu participare internaţională se desfăşoară în perioada 21-23 octombrie, fiind dedicată aniversării a 70-a de la fondarea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”.

 

 [nggallery id=291]

Şcoala Europeană de Urologie la USMF “Nicolae Testemiţanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii