Stagiu practic în Germania

Publicat: 01.03.2017

DSC_1039În zilele de 28 februarie și 1 martie curent, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” s-a desfăşurat procedura de selecţie a studenţilor din anul V de la Facultatea de Medicină nr. 1, pentru un stagiu practic de 2 luni în Lübeck, Germania. Mediciniștii au participat la un interviu cu reprezentanții germani: prof. Karl Klotz, dr. Lapshzn, Krestin Voedisch, Marius Koch, Regine Norden, Marlene Reinberger, Tobias Ashone, Brigitte Mueller-Esch, Manfred Lausen.

 

Plini de emoţii, studenţii ne-au mărturisit cât de important este acest stagiu pentru ei. „Este o oportunitate foarte bună de a afla mai multe despre sistemul de sănătate din Germania şi de a-mi îmbogăţi cunoştinţele acumulate aici”, ne-a spus Ana Diaconu. Și medicinistul Oleg Şchiopu s-a arătat dornic de a efectua un stagiu în Germania pentru a cunoaşte mai multe lucruri noi pe care mai apoi să le poată implementa acasă, în Moldova.

 

DSC_1040Rând pe rând, studenţii au fost întrebați de experţi ce i-a motivat să aplice la acest stagiu și ce abilități doresc să le dezvolte în Germania. În acest fel le-a fost testat și nivelul de cunoaștere a limbii germane.

 

Tradiționalul Mărțișor, prins la pieptul studenților, a trezit curiozitatea oaspeților, care s-au arătat interesați de a afla mai multe detalii despre acest obicei.  

  [nggallery id=490]

 

Stagiu practic în Germania

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii