Subiectul discuției: asigurarea calității în universități

Publicat: 14.11.2014

DSC_0022În contextul Zilei Mondiale a Calității, marcată în data de 13 noiembrie curent, pe parcursul a două zile, reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, România, au desfășurat activități de formare privind asigurarea calității în universități. Cursurile, care au avut loc în incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, au fost ținute de Radu Oprean, director Departamentul asigurarea calității, UMF ”Iuliu Hațieganu”, și Corina Morutan, sociolog în cadrul aceluiași departament.

 

În prezentarea sa cu privire la standardele și liniile directoare pentru asigurarea calității în spațiul european al învățământului superior, Radu Oprean a menționat că asigurarea calității trebuie să fie realizată intern, extern și la nivelul agențiilor de specialitate. De asemenea, a subliniat importanța evaluării din exterior în procesul de asigurare a calității, care potrivit expertului este ”mai obiectivă” decât cea realizată în interiorul instituției. Totodată, aceasta trebuie efectuată de un organism independent, nu de finanțatori sau competitori. Pe lângă acest fapt, Radu Oprean a mai spus că ”Evaluarea calității nu înseamnă nimic fără o comparație în timp”, evidențiind, în acest fel, continuitatea procesului.   

 

DSC_0030Elena Raevschi, prodecan, Facultatea de Medicină nr. 1, ne-a împărtășit că a rămas cu impresii foarte bune în urma cursului: ”Bunele practici ale altor actori ne sunt interesante”. Departamentul asigurarea calității de la UMF ”Iuliu Hațieganu” este responsabil de managementul calității și, în special, de procesul de evaluare, pe când la Universitatea noastră chestionarea este realizată de membrii catedrelor. Totodată, pentru a oferi o imagine obiectivă, evaluarea cuprinde 3 componente: evaluarea din partea studenților, a colegilor și a superiorului (managerului). Spre exemplu, evaluarea cadrelor didactice de către studenți se realizează prin intermediul unui sistem informațional, ceea ce asigură un grad mai mare de transparență. ”Suntem și noi pe calea de a crea ceva asemănător. Astfel, încă o dată ne-am convins că am ales direcția corectă”, a mai adăugat doamna prodecan.   

  

Instruirile au fost axate pe mai multe subiecte, printre care: metodologia de evaluare externă a calității, procesul de asigurare a calității la universitățile românești, evaluarea satisfacției beneficiarilor, și au fost organizate în cadrul proiectului Agenției Universitare a Francofoniei – ”Însoțirea universităților din Europa Centrală și Orientală în demersurile lor interne de asigurare a calității”. La cursuri au participat reprezentanți de la Universitatea noastră, dar și de la Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”.

[nggallery id=182]

Subiectul discuției: asigurarea calității în universități

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii