Un destin împlinit - Gheorghe Ghidirim

Publicat: 02.05.2014

DSC_7898La 30 aprilie 2014, medici şi farmacişti, oameni de cultură şi artă, personalităţi marcante din Republica Moldova s-au reunit la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” pentru a-l omagia pe academicianul Gheorghe Ghidirim, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, şef catedră Chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, preşedinte al Ligii medicilor din republică, care zilele acestea a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani.

 

Rectorul USMF “Nicolae Testemiţanu” a menţionat cele mai importante realizări ale omagiatului şi i-a mulţumit cordial pentru munca depusă pe altarul Alma Mater pe parcursul a jumătate de secol. Totodată, Ion Ababii l-a felicitat pe academician din partea comunităţii universitare, dorindu-i multă sănătate, creativitate, noroc, prosperitate şi realizări frumoase în continuare.

 

În acest context aniversar, a fost lansat volumul omagial dedicat academicianului, cu genericul „Gheorghe Ghidirim – un destin împlinit”, de Romeo Șcerbina, doctor și scriitor.

 

“Profesorul Ghidirim este un model al autoperfecţiunii, a menţionat Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică, profesor universitar, Catedra de chirurgie generală nr. 1 “Nicolae Anestiadi”. Domniei Sale i se atribuie meritele privind fortificarea şcolii de chirurgie din Republica Moldova. Cunoştinţele pe care le-a primit de la iluştrii săi dascăli le-a dăruit cu nobleţe discipolilor săi. Pe parcursul activităţii, a abordat segmente majore din chirurgia autohtonă precum chirurgia pancreasului, chirurgia complicaţiilor ulcerului duodenal şi a căilor biliare, chirurgia bariatrică, chirurgia traumatismelor abdominale şi politraumatismelor, chirurgia hipertensiunii portale, chirurgia endoscopică şi miniinvazivă, aspecte ale chirurgiei cardio-toracice şi terapie intensivă. Marele dascăl a fost mentor a 12 doctori habilitați şi 18 doctori în medicină. În cadrul clinicii de chirurgie, a pregătit peste 25 de secundari clinici, 180 rezidenţi chirurgi, totodată şi-a adus contribuţia la educarea a peste 50 de promoţii de la Alma Mater. “În tot ceea ce face profesorul Ghidirim - ne demonstrează valoarea supremă a lucrurilor, simplitatea şi bunătatea” a mai menţionat prorectorul.

 

Andrei Usatîi, ministrul sănătăţii şi-a exprimat profunda recunoştinţă, în numele comunităţii medicale şi a cabinetului de miniştri, pentru munca depusă pe altarul medicinei, pentru grija şi iubirea de oameni.

 

“De la ’70 încoace Societăţile de chirurgie, întotdeauna, au dominat prin intervenţiile profesorului, doctorului, chirurgului și academicianului Gheorghe Ghidirim. Domnia Sa a dat tonul în chirurgia Republicii Moldova”, a afirmat Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare Protecţie socială, sănătate şi familie, șef catedră Chirurgie nr. 2.

 

În semn de omagiu adus profesorului Ghidirim, pentru tot ce a făcut pentru cetăţenii oraşului, Consiliul Municipal Chișinău i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al capitalei.  

 

În cadrul ceremoniei s-au mai expus Romeo Şcerbina - autorul cărţii “Gheorghe Ghidirim - un destin împlinit”, Virgil Răzeşu - redactor de carte, doctor din Piatra Neamţ, România, Nicolae Dabija - scriitor, Mircea Beuran - şef al Clinicii de chirurgie, Spitalul de Urgență Floreasca, profesor universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, Tudor Ţopa - scriitor şi publicist, Ion Ungureanu - ex-ministru al culturii şi cultelor, Vasile Sîrbu - profesor universitar, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Eugen Târcoveanu - şeful Clinicii I Chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, Andrei Strâmbeanu - poet etc.

 

Omagiatul a mulţumit pentru cuvintele frumoase spuse de către cei prezenţi la eveniment. Totodată, academicianul și-a exprimat recunoştinţa familiei sale -  punctul său de reper, baza puternică care l-a susţinut şi l-a încurajat în toţi aceşti ani pe tărâmul frumos, dar şi complicat, al chirurgiei.

 

Originar din satul Palanca, Olăneşti şi descendent dintr-o familie numeroasă de agricultori,  Gheorghe Ghidirim, de mic copil, a fost aproape de oamenii simpli ai pământului, pe umerii cărora întotdeauna au căzut cele mai mari greutăţi.

 

Academicianul Gheorghe Ghidirim a trecut şcoala vieţii cu demnitate, consacrându-se sănătăţii populaţiei timp de jumătate de secol. Medic-chirurg de excepție, savant cu renume, pedagog prin excelență, om de stat, manager experimentat, personalitate notorie a culturii naționale,  a contribuit semnificativ la obținerea independeţei Republicii Moldova.

 [nggallery id=96]

Un destin împlinit - Gheorghe Ghidirim

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii