USMF ”Nicolae Testemițanu” culege noi lauri

Publicat: 15.09.2015

DSC_0368La Spartachiada lucrătorilor ocrotirii sănătății, ediția a XXX-a, desfășurată sub egida Federației Sindicale Sănătatea și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, în perioada 11-13 septembrie curent, reprezentanții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au avut o evoluție reușită la unele probe. Olga Macagonova, doctorand în anul II la Anatomia topografică și chirurgie operatorie, s-a situat pe primul loc la aruncarea darțului și s-a învrednicit de medalia de aur. ”Veterana” spartachiadelor în vârstă de 78 de ani, care a participat la toate edițiile, Nadejda Țurcanu, conferențiar universitar la Catedra de limbi moderne, s-a clasat pe locul trei la jocul de dame și a cucerit medalia de bronz.

 

Mai slab ca la alte ediții, când au devenit campioni, s-au prezentat voleibaliștii. Din echipa universitară a lipsit o piesă importantă – ridicătorul Vitalie Fiștican, care este inima, coordonatorul de joc al formației. Dar și în absența lui, USMF ”Nicolae Testemițanu” a învins, cu un scor detașat de 2-0, echipele: Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Urgența Centru, Policlinica stomatologică republicană. Amintim că, și de această dată, au fost încălcări ale regulamentului privind completarea loturilor. După cum spun specialiștii în domeniu, majoritatea jucătorilor din formația campioană a Spartachiadei - Institutul de Medicină  Urgentă, au fost din afara Sindicatului Sănătatea, iar unii dintre ei evoluează în campionatul național. Totuși, USMF ”Nicolae Testemițanu”, cu forțele proprii, a ajuns în sferturile de finală ale turneului voleibalistic.

 

DSC_0063_1Cu felicitări cordiale pentru învingători au venit: Aurel Popovici, președintele Federației sindicatului Sănătatea, Gheorghe Țurcanu, viceministrul sănătății, Mihai Hâncu, vicepreședintele Confederației Naționale a sindicatelor din Republica Moldova și  președintele Federației Sanitas din București.

 


Menționăm că Spartachiada are drept scop promovarea modului sănătos de viață și încurajarea persoanelor să practice sportul, iar la ediția din acest an și-au dat concursul 586 de participanți.

USMF ”Nicolae Testemițanu” culege noi lauri

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii