USMF „Nicolae Testemiţanu” - strategia antiplagiat

Publicat: 22.01.2014

DSC_1530Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” este interesată de îmbunătăţirea continuă a calităţii lucrărilor ştiinţifice şi didactice prin achiziţionarea unui soft de analiză, ce ar putea verifica originalitatea lucrărilor. Un program similar implementează, în prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, România, iar rectorul instituţiei respective s-a aflat într-o vizită de lucru la USMF ”Nicolae Testemițanu” şi a împărtăşit din experienţa de funcţionare a softului antiplagiat.

Marius Raica, rectorul UMF Timişoara, a informat că programul lor a fost achiziţionat acum un an şi jumătate, cu scopul de a proteja corpul academic al universităţii. „Din start, a fost adoptată tactica de a identifica plagiatele, care pot afecta instituţia prin cărţile editate la editura universităţii, revistele instituţiei sau cele de sub patronajul universităţii, tezele de doctorat şi lucrările originale de cercetare”, a precizat rectorul român. „Primele lucrări examinate de programul antiplagiat au arătat rezultate spectaculoase, fiind deconspirate teze cu 85 la sută, 67 la sută din  conţinut - plagiat”, a menţionat Marius Raica.

De regulă, rezultatele expertizei nu sunt făcute publice, persoanele vizate sunt doar atenţionate discret. În perioada de când este aplicat softul, au fost identificate doar 2 cazuri de plagiere a lucrărilor. Informaţia a rămas confidenţială pentru comunitatea universitară, cu exepţia administraţiei. „Prin aplicarea programului respectiv, administraţia universităţii urmăreşte protejarea autorilor şi nu intimidarea şi ameninţarea lor. „Obligaţia noastră este de a atenţiona că este plagiat, dar nu de a atrage la răspundere acest lucru”, a specificat Marius  Raica.

Softul antiplagiat are capacitatea de a analiza 7 milioane de caractere, având performanţa de a verifica tot ce apare pe Internet, cu rare excepţii a revistelor publicate în limbile fără circulaţie internaţională, având acces la toate bazele de date medico-farmaceutice on-line full text.

Rectorul a mai spus că ofertele antiplagiat, la ora actuală, sunt  foarte multe şi diverse în funcţie de domeniul de aplicare. Partea română şi-a oferit disponibilitatea de a ne susţine şi consulta în iniţiera de aplicare a  programului antiplagiat.

Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică a USMF „Nicolae Testemiţanu”, a menţionat că Universitatea ar fi interesată de un astfel de program, inclusiv, pentru tezele de doctor.   

Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaţionale şi dezvoltare strategică a USMF, a spus că, în condiţiile în care în întreaga lume apar milioane de publicaţii, fenomenul plagierii sau al autoplagierii persistă și va persista la nivel internațional și la cel național. “Aceasta înseamnă că trebuie să realizăm acțiuni de contracarare a plagiatului pentru asigurarea calității proceselor științifice, didactice și manageriale universitare”, a precizat prorectorul.

Administraţia USMF este preocupată de îmbunătăţirea continuă a calităţii lucrărilor ştiinţifice şi didactice la nivel superior şi un astfel de program ar fi oportun instituţiei noastre.

[nggallery id=53]

USMF „Nicolae Testemiţanu” - strategia antiplagiat

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii