Memorandum de înțelegere în domeniul reumatologiei

Published: 03.12.2015

DSC_1245Un memorandum de înțelegere a fost semnat între Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” şi Institutul de Cercetare în Reumatologie “V. A. Nasonova” a Academiei de Științe Medicale din Rusia, în data de 1 decembrie 2015. Acesta prevede cooperarea între cele două instituții privind schimbul de experiență în domeniul educațional și cel de cercetare. Astfel, reprezentanții ambelor părți - profesori, studenți și rezidenți, vor dezvolta activități de cercetare și dezvoltare profesională în diagnosticarea și tratarea bolilor reumatice.

 

În cadrul întrunirii, prorectorul pentru relaţii internaţionale, Mihail Gavriliuc a vorbit despre necesitatea de a dezvolta relaţiile profesionale între cele două instituţii. “Ar fi bine ca experienţa şi cunoştinţele de care dispuneţi să le puteţi implementa în motorul acesta tânăr şi de perspectivă”, le-a spus profesorul partenerilor ruşi, făcând referire la domeniul reumatologiei din ţara noastră.

 

Shandor Erdes, vicedirector pentru activitate științifică la Universitatea de Stat de Medicină ”I. M. Secenov” din Moscova a apreciat pozitiv posibilitatea de a iniţia o conlucrare cu Universitatea noastră. În plus, oaspetele a menţionat că, în ultima perioadă, încearcă să reunească specialiştii din domeniul reumatologiei din spaţiul ex-sovietic prin intermediul congreselor de profil.

 

La şedinţă, partenerii au discutat mai multe aspecte legate de activitatea de cercetare, cum ar fi necesitatea publicării lucrărilor în reviste cu factor de impact şi problema plagiatului.   

 

Shandor Erdes a fost însoțit de Marina Sukhareva, dr. șt. med.,  Institutul de Cercetare în Reumatologie ”V. A. Nasonova”. Delegaţia rusă a vizitat Disciplina de reumatologie și nefrologie din cadrul Departamentului de Medicină Internă a Universităţii noastre și Secția de reabilitare medicală.


[nggallery id=305]





 

 

Memorandum de înțelegere în domeniul reumatologiei

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii