Nicolae Testemițanu omagiat în „micul Paris”

Published: 15.06.2017

„Dă-i societății tot ce-i mai bun și poate că și aceasta n-ar fi de-ajuns”

                                                                          Nicolae Testemițanu

 

Istoria medicinei cunoaște numeroase nume de oameni iluștri, care reprezintă exemple de înalt umanism, însă numele academicianului Nicolae Testemițanu ocupă un loc de cinste în cohorta medicilor și savanților de vază. Acest curajos politician și iscusit pedagog ar fi împlinit în curând 90 de ani.

DSCF2969 (2)În contextul Anului Nicolae Testemițanu, în data de 9 iunie curent, remarcabilul manager al ocrotirii sănătății a fost comemorat în „micul Paris”, în Casa de cultură a satului Corjeuți din r-nul Briceni. Întrunirea a constituit o acțiune binevenită pentru imortalizarea numelui și a activității acestui mare fruntaș al neamului nostru, la care au participat reprezentanții Catedrei de medicină socială și management sanitar ce-i poartă numele a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.  

La deschidere, cu un mesaj de susținere a activității dedicate marelui savant, în numele Consiliului Raional Briceni și al președintelui, a venit Efimia Bandalac, vicepreședinte al raionului. „Nicolae Testemițanu este o personalitate care a venit cu idei novatoare și a realizat foarte multe pentru medicina din Republica Moldova. Este foarte benefic că noi, astăzi, nu uităm de așa oameni cu renume în medicina autohtonă”, a menționat reprezentanta administrației raionale Briceni.

DSCF2945După partea oficială, publicul a vizionat un filmuleț și a ascultat cu multă atenție și interes prezentarea profesorului Grejdean, ce au reflectat viața și activitatea ilustrului manager al sistemului sănătății. „Nicolae Testemițanu a crescut și s-a maturizat prin muncă asiduă și talent organizatoric, s-a evidențiat întotdeauna ca un lider și promotor al valorilor naționale. Tenacitatea și statornicia în convingeri și atitudini îl îndemnau mereu de a se realiza în activitatea profesională”, a subliniat colegul distinsului profesor - Tudor Grejdean.

Un alt discipol al lui Nicolae Testemițanu, cel care a contribuit la implementarea conceptului științific al marelui savant, Ion Pasecinic, consilier principal în Cancelaria de Stat, a menționat că aceste întruniri reamintesc celor care l-au cunoscut şi informează pe cei ce nu l-au cunoscut despre talentul excepțional și perseverența academicianului Nicolae Testemițanu, care s-a fructificat cu propuneri și implementări serioase de concepții și, în primul rând, în asigurarea asistenței medicale populației de la sate. „Nicolae Testemițanu a fost, este și va fi mereu întruchipat în memoria oamenilor ca un stejar falnic, ca un astru sclipitor pe bolta neamului nostru ce va lumina conștiința națională”, a accentuat oficialul.

DSCF3109Nicolae Testemițanu a fost omul care a făurit o epocă în medicina autohtonă, activând sub deviza lichidării divergențelor în nivelul și calitatea serviciilor medicale prestate în orașe și sate. Cercetările sale fundamentale asupra morbidității populației din Moldova au stat la baza argumentării formelor de organizare a asistenței medicale populației. Ocupând pe parcursul activității sale posturi înalte în sistemul administrativ al sănătății și al învățământului superior medical din RSSM, profesorul Nicolae Testemițanu a demonstrat întotdeauna că omul este mai presus decât orice funcție publică ori post.

Domnia Sa este inițiatorul lucrărilor de construcție și consolidare a bazei tehnico-materiale a instituțiilor medicale din sistemul sănătății din țară, la care s-a alăturat și o altă personalitate notorie - ministrul sănătății Chiril Draganiuc. 

DSCF3072

Ca urmare, la doar un deceniu, au fost date în exploatare sute de ambulatorii și puncte medicale. În prezent, majoritatea au devenit centre de sănătate și oficii ale medicilor de familie. După cum a menționat Ion Pasecinic, Nicolae Testemițanu și membrii catedrei au avut în permanență susținerea ministrului de atunci Chiril Draganiuc, deoarece rezultatele investigațiilor științifice efectuate de ei aveau un scop și o valoare aplicativă: proiecte a instituțiilor medicale, forme optimale de organizare a asistenței medicale și alte propuneri coerente pentru medicina practică.

Sub conducerea profesorului Nicolae Testemițanu, colegii săi au efectuat cercetări științifice în domeniul acordării serviciilor de sănătate populației rurale, argumentând științific și în complex modelul de organizare a asistenței medicale specializate în condiții de ambulator. Lucrarea dată a fost apreciată, în 1983, cu Premiul de Stat al RSSM în domeniul științei și tehnicii.

DSCF3071Potrivit lui Valeriu Pantea, vicedirector al Centrului Național de Sănătate Publică, Nicolae Testemițanu a făcut ca medicina noastră să devină vizibilă prin acele cercetări care au fost realizate nu doar din punct de vedere teoretic, dar și aplicativ. Domnia Sa deținea trăsături morale excepționale, avea un suflet nobil și o înțelegere sclipitoare, care întotdeauna insuflau încrederea în forțe și în rezultatul final pozitiv. În calitate de șef catedră le zicea tinerilor cercetători: „Nu, voi teza o să faceți! Voi dați producție și implementați-o, să nu rămână doar pe rafturile bibliotecilor, dar să fie aplicată, atunci o să fiți acceptați și o să vă afirmați ca specialiști. Preferă succesul, chiar dacă poți câștiga prieteni falși și dușmani adevărați. Construiește toată viața chiar dacă alții pot dărâma totul într-o zi”.

„Nicolae Testemițanu susţinea că  istoria se face astăzi și aici. Ceea ce facem noi astăzi este istorie. A fost poate unicul om care a înțeles că doar prin tratament nu poți îmbunătăți sănătatea şi din acest motiv a creat, în cadrul Institutului, Facultatea de Medicină Preventivă. Mă închin în fața acestei personalități pentru faptul că avea un curaj enorm de a aborda lucrurile nu doar la nivelul republicii, dar şi la nivelul Academiei de Științe a URSS”, a subliniat Valeriu Pantea.

DSCF3007Directorul Centrului de Sănătate Corjeuți, Dorina Costețchi, a făcut o incursiune în istoria medicinei satului natal şi a menționat că este mândră de faptul că multe personalități şi-au început activitatea în satul Corjeuți. Este vorba despre profesorul universitar Nicolae Eșanu, prorector al USMF „Nicolae Testemițanu”, șef al Catedrei de histologie, citologie și embriologie, Liliana Iașan, viceministru al sănătății, Alexandru Lavric, director al Muzeului USMF „Nicolae Testemițanu”.

La final, reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” au mulțumit publicului și partenerilor locali pentru receptivitatea și amabilitatea de a organiza această întrunire de suflet prin intermediul căreia și-au manifestat respectul față de importanța, aportul și valoarea moștenirii lăsate de marele savant Nicolae Testemițanu, om politic, luptător activ pentru edificarea unei societăți libere și democratice în Moldova.

DSCF3037„Aceste ieșiri în teritoriu vor continua pentru a accentua și poziția civică a acestui om curajos, cu o verticalitate uimitoare și mod excelent de a servi poporul prin acțiune și fapte concrete, deoarece cea mai mare satisfacție o primea întotdeauna de la întâlnirile cu oamenii simpli de la țară, cărora le slujea cu trup și suflet”, a conchis profesorul Tudor Grejdean, moderatorul evenimentului.

La manifestare au mai participat: Alexei Rusu, asistent universitar la Catedra de medicină socială și management sanitar, Alexandru Lavric, directorul Muzeului Universității, Ion Scutaru și Ion Pădureț, deputați în primul Parlament al RM, pedagogi și elevi, medicii și lucrătorii medicali din cadrul Centrului de Sănătate, alți oaspeți și săteni.

DSCF3274La rândul lor, în semn de omagiu, gazdele au pregătit pentru oaspeții de la Chișinău și din raion, dar și pentru consăteni un program artistic excepțional, care a inclus cântece și dansuri în interpretarea elevilor Liceului Teoretic și ai Gimnaziului din s. Corjeuți. Totodată, spectatorii s-au delectat și cu un recital de poezie - „Bărbații Moldovei” de Grigore Vieru, declamată de Marius Costețchi, elev în clasa a IV-a, și „Vin-o bade Nicolae”, recitată de Cătălina Armanu, studentă în anul IV la USMF „Nicolae Testemițanu”.

În încheiere, reprezentanții instituțiilor au transmis calde felicitări colegilor de breaslă cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului pentru neobosita trudă și profesionalismul de care dau dovadă în salvarea vieților și ocrotirea sănătății populației, pentru sârguința și căldura omenească ce o dăruiesc pacienților, dorindu-le cea mai banală, dar sinceră urare - să fie sănătoși și să aibă pacienți sănătoși.

 

[nggallery id=561]

 

Nicolae Testemițanu omagiat în „micul Paris”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii