Catedra de epidemiologie a marcat cinci decenii de activitate

Published: 16.10.2017

DSC_3076Comunitatea universitară a sărbătorit, în zilele de 13 și 14 octombrie curent, cea de-a 50-a aniversare a Catedrei de epidemiologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Cu acest prilej a fost  organizată conferinţa știinţifică Optimizarea supravegherii epidemiologice în infecţiile nosocomiale. Acțiunea  a fost consacrată  și celor  90 de ani de la nașterea profesorului universitar și academicianului Nicolae Testemiţanu.

Manifestarea a fost inaugurată de Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, care a subliniat importanța desfășurării acestui forum în ajunul Zilelor Universității, și în special, în anul în care toate evenimentele sunt consacrate ilustrului savant și reformator în sistemul de sănătate, marele Nicolae Testemițanu. Prorectorul a menționat evoluția Catedrei de epidemiologie pe parcursul celor cinci decenii de activitate, care pare să înregistreze mai multe realizări decât un institut de cercetare, fapt datorat eforturilor conjugate ale cadrelor științifico-didactice și a celui care a condus catedra pe parcursul ultimilor 27 ani - profesorul universitar Viorel Prisacari, dr. hab. șt. med., membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, un reformator în domeniul epidemiologiei și al științelor medicale în general.

DSC_3078Cu o sinteză impresionantă despre activitatea catedrei, de la fondare și până în prezent, a venit profesorul Viorel Prisacari, remarcând meritele predecesorilor și actualei echipe pe care o conduce, care, au fortificat baza științifico-didactică și au promovat catedra pe plan extern. Profesorul a vorbit și despre fondarea Facultății de Medicină Preventivă, în anul 1963, la inițiativa ministrului sănătății Nicolae Testemițanu, și a declarat că se simte mândru că a făcut parte din prima promoție de absolvenți ai acesteia, care în timp, s-a dovedit a fi unica bază pentru serviciul sanitaro-epidemiologic, astăzi - medicina preventivă. În opinia Domniei Sale, Nicolae Testemițanu a contribuit la dezvoltarea serviciului de epidemiologie și prin înființarea Cursului de epidemiologie în cadrul facultății de profil. La final, profesorul Viorel Prisacari a mulțumit echipei manageriale a USMF „Nicolae Testemiţanu”, condusă de rectorul Ion Ababii, Academiei de Științe a Moldovei pentru sprijinul acordat în realizarea cercetărilor științifice, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, centrelor de sănătate publică raionale și departamentale pentru eforturile depuse în coordonarea și asigurarea procesului de instruire a studenților, rezidenților și medicilor epidemiologi, în special Centrului Național de Sănătate Publică și Centrului Municipal de Sănătate Publică Chișinău, care sunt bazele clinice ale Catedrei de epidemiologie. „Felicit întregul colectiv pentru străduință, pentru eforturile depuse, pentru faptul că nu am dezamăgit predecesorii noștri, mari personalități care au adus o contribuție esențială pe parcursul istoriei în lupta cu epidemiile, și de care ne mândrim, dar și cu speranța că și în continuare calitatea instruirii va fi menținută și chiar desăvârșită. Și am toată încrederea, deoarece pe lângă lectorii experimentați, în echipa noastră s-au integrat mai mulți tineri entuziasmați, care deja înregistrează succese”, a menționat profesorul Viorel Prisacari.

DSC_3240Iurie Pânzaru, directorul general al Centrului Național de Sănătate Publică a declarat că este încântat să lucreze alături de rezidenții și studenții noștri formați la Catedra de epidemiologie, care cunosc baza teoretică, iar la centru aplică cunoștințele, participând la elaborarea politicilor în sănătatea publică.

Cu un mesaj de felicitare în adresa echipei Catedrei de epidemiologie a venit și  academicianul Nicolai Briko, șeful Catedrei de epidemiologie și medicină bazată pe dovezi de la Universitatea de Medicină nr. 1 „I. M. Secenov” din Moscova, care a apreciat durabilitatea relațiilor de colaborare dintre cele două catedre și și-a exprimat speranța că acestea vor continua și între tinerele generații.  

DSC_3347Aurel Ivan, profesor universitar la Disciplina de asistență primară a stării de sănătate și epidemiologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, a fost foarte impresionat de realizările Catedrei de epidemiologie de la Chișinău și a sugerat ca acestea să fie incluse într-o monografie care va servi drept dovadă a unei munci asidue pentru generațiile tinere și pentru alți specialiști din acest domeniu. „Infecțiile nosocomiale rămân cea mai mare preocupare pentru catedrele de epidemiologie și atâta timp cât va exista asistența omului bolnav și asistența omului sănătos nu se va putea face abstracție de existența acestui risc al infecțiilor”, a punctat prof. Aurel Ivan.

În semn de apreciere a activității profesionale, pentru merite deosebite în pregătirea cadrelor medicale și manageriale, promovarea științei și dezvoltarea sănătății publice în Republica Moldova, prin decizia Senatului USMF „Nicolae Testemițanu” profesorului Aurel Ivan i-a fost conferit titlul onorific de Associate Professor, iar Allei Mindlina, profesor universitar la Catedra de epidemiologie și medicină bazată pe dovezi de la Universitatea de Medicină nr. 1 „I. M. Secenov” - cel de Visiting Professor.

DSC_3250Mesaje de felicitare au mai venit din partea Luminiței Suveică, medic-şef la Centrul de Sănătate Publică din mun. Chişinău, publicistul Ion Cuzuioc, profesorul universitar Olga Kovalișena, Academia de Medicină din Nijnii Novgorod; academiciana Ludmila Zueva, Universitatea de Medicină de Stat „I. I. Mecinikov” și profesorul universitar Vladimir Stasenco, Universitatea de Stat de Medicină din or. Omsk, Federația Rusă.

În cadrul manifestării s-au discutat subiecte precum: sistemul național de supraveghere epidemiologică în infecțiile asociate asistenței medicale: prezent și viitor; actualități și posibilități de eficientizare a supravegherii epidemiologice și controlului în infecțiile nosocomiale; factorii de risc în infecțiile septico-purulente nosocomiale de profil ortopedie și traumatologie; internarea și circuitul pacienților - condiții de declanșare a infecțiilor nosocomiale în staționarul de profil pediatric; tuberculoza nosocomială ş.a.

DSC_3522A doua zi s-a desfășurat seminarul științifico-practic Supravegherea epidemiologică și controlul infecțiilor nosocomiale, unde principalele subiecte abordate au fost: protocoalele instituționale privind pregătirea presterilizatorie și regimurile de sterilizare a aparatelor endoscopice, utilizarea programului computerizat WHONET în monitoringul microbiologic și antibioticorezistența microbiană.

Catedra de epidemiologie a fost fondată prin ordinul MS din RSS Moldovenească nr. 124 din 6 iunie 1967, mai întâi ca și curs, iar din 1970 a fost reorganizat în catedră, unde inițial activau doar două persoane: profesorul Eli Naum Șleahov, savant, epidemiolog notoriu, cu renume mondial, și doctoranda Lucia Andrieș. Astăzi corpul științifico-didactic este constituit din 11 lectori și 6 cercetători științifici, iar subdiviziunea dispune de mai multe săli de studii și cabinete de lucru și un laborator științific.

DSC_3528La început catedra instruia studenții, viitorii medici epidemiologi, în cadrul Facultății de Medicină Preventivă, astăzi însă epidemiologia se predă la toate facultățile, cu excepția Facultății de Farmacie, dar și acolo ar avea aplicare, luând în considerație actualitatea farmacoepidemiologiei.

Până în prezent, reprezentanții catedrei au editat 29 de manuale și elaborări metodice pentru instruirea studenților și a rezidenților în epidemiologie. În total, Catedra de epidemiologie a instruit peste 30000 de studenți, 160 de medici epidemiologi pregătiți prin rezidențiat, circa 1500 de medici epidemiologi, imunologi, microbiologi, igieniști, pediatri, medici de familie și-au perfecționat cunoștințele.

Impresionantă este și activitatea științifico-practică. Specialiștii Catedrei de epidemiologie au cercetat epidemiologia regională și au propus măsuri de combatere în antrax, bruceloză, rabie, leptospiroze, salmoneloze, holeră, rujeolă, infecția HIV/SIDA, hepatite cronice ș.a.

DSC_3529Conform datelor din literatură, infecțiile nosocomiale afectează de la 5 până la 15% din pacienții internați, iar în secțiile de terapie intensivă până la 40%. Sub acest aspect cadrele științifico-didactice de la Catedra de epidemiologie și cercetătorii din cadrul Laboratorului de infecții intraspitalicești au reușit să studieze incidența reală, factorii de risc, nivelul antibioticorezistenței microbiene în staționarele medicale de diferit profil; au participat la elaborarea conceptului „Cu privire la supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale în cadrul instituțiilor medico-sanitare din Republica Moldova” și la elaborarea ordinul Ministerului Sănătății „Cu privire la supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale”; au oferit suport la implementarea sistemului computerizat de monitorizare a antibioticorezistenței microbiene la nivel de instituție medicală; au participat la elaborarea Ghidului de supraveghere și control în infecțiile nosocomiale, aprobat de MS, care este implementat în toate instituțiile medicale; au participat la elaborarea mai multor preparate antibacteriene și antifungice, care au găsit aplicare în practica medicală și apreciate la expozițiile naționale și internaționale de invenții și tehnologii noi. Totodată, Catedra de epidemiologie și laboratorul științific au organizat două conferințe științifice și două seminare științifico-practice pe tema „Optimizarea supravegherii epidemiologice și a controlului infecțiilor nosocomiale”. Cercetătorii sunt autori a peste 30 de brevete de invenții, iar profesorul Viorel Prisacari și cercetătorul conferențiar Svetlana Buraciov au fost apreciați cu medalia de aur a Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală.

 

 [nggallery id=618]

Catedra de epidemiologie a marcat cinci decenii de activitate

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii