Stagii în Franța în cadrul programelor de mobilitate Erasmus+
- vizualizări: 836
Studenți ai Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu care studiază programul de licență Asistență medicală generală ar putea efectua stagii în instituții medicale din Franța, în cadrul programelor de mobilitate Erasmus+. Invitația a fost lansată de către reprezentanții Crucii Roșii franceze, care s-au aflat într-o vizită de lucru la instituția noastră, în perioada 5-7 aprilie 2023.
Delegația a fost reprezentată de Jean-Marc Guffroy, directorul Institutului Regional de Formare Sanitară și Socială Hauts-de-France din Arras, coordonator al Programului Erasmus+, și Marie Noel Mahe, directoare de formare în Asistența medicală la Crucea Roșie franceză.
Jean-Marc Guffroy a informat că a transmis Comisiei Europene solicitarea de a prelungi Convenția privind mobilitatea academică a personalului didactic, administrativ și a studenților, încheiată cu USMF „Nicolae Testemițanu”, în cadrul Programului Erasmus+. În acest sens, partenerii francezi au anunțat despre oportunitatea de stagiere în Franța pentru doi studenți sau masteranzi ai universității noastre, până în luna iulie curent, și anume în programe de master în Nursing. „Crucea Roșie oferă și posibilitatea de formare a competențelor în îngrijiri medicale și în situații de urgență. Comisia Europeană analizează foarte bine rezultatele și, dacă acestea vor fi evidente, anul viitor vom revedea prevederile Convenției și vom mări numărul studenților aflați în mobilitate”, a accentuat Jean-Marc Guffroy. De asemenea, partea franceză a lansat invitația administrației USMF „Nicolae Testemițanu” de a vizita instituția franceză, prin delegarea a 2-3 persoane, în scopul fortificării și extinderii aspectelor de colaborare.
În acest context, rectorul Emil Ceban și-a exprimat recunoștința față de partenerii francezi pentru oportunitățile oferite, subliniind necesitatea ca studenții și masteranzii noștri să beneficieze de aceste programe de mobilitate. „Numărul de burse în cadrul programului Erasmus+ este în creștere, grație faptului că Republica Moldova se află în proces de preaderare la Uniunea Europeană. La rândul nostru, suntem gata să primim studenți și cadre didactice din Franța la USMF Nicolae Testemițanu”.
Programul de lucru al delegației franceze a inclus vizitarea subdiviziunilor universitare: Muzeul de anatomie a omului, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, catedrele amplasate în incinta Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, Complexul Sociocultural Universitar, Complexul Sportiv Universitar și o excursie pe Aleea savanților și medicilor iluștri.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii